Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: A doua cerere de plată din PNRR va fi depusă în toamnă

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

A doua cerere de plată din PNRR va fi depusă în toamnă, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Anunțul a fost făcut după ce, la Guvern, a avut loc ieri întâlnirea săptămânală a Comitetului interministerial PNRR, organism responsabil cu examinarea progresului în implementarea investițiilor și reformelor, a cărui coordonare este asigurată de prim-ministru (președinte), împreună cu ministrul investițiilor și proiectelor europene (vicepreședinte).

În cadrul întâlnirii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat celor 16 ministere cu rol în îndeplinirea reformelor și investițiilor prevăzute în PNRR o analiză care să permită identificarea și soluționarea, la timp, a oricăror eventuale deficiențe în îndeplinirea parcursului asumat până la sfârșitul lunii septembrie.

”Pentru sfârșitul trimestrului 3 al acestui an, ministerele de linie au de îndeplinit 24 de ținte și jaloane și obiectivul nostru comun, la nivel de Guvern, este să ne asigurăm că România își îndeplinește toate angajamentele asumate prin PNRR. Până în acest moment, toate jaloanele au fost îndeplinite în calendarul asumat, atât cele cu termen sfârșitul anului 2021, cât și cele cu termen de finalizare 31 martie și 30 iunie 2022. Până la data efectuării primei plăți, CE poate solicita clarificări și suntem gata să le răspundem la fel de prompt ca până acum. Este un proces în derulare cu mecanisme în premieră pentru România, dar rezultatele arată că le putem gestiona eficient. Cererea de plată nr. 1 își va urma parcursul procedural și ne pregătim pentru a doua, în această toamnă”, susține ministrul Marcel Boloș.

Din cele 25 de state care au depus Planuri de Redresare și reziliență,13 state membre, printre care și România, au aprobate metodologiile de validare a îndeplinirii jaloanelor, respectiv aranjamentele operaționale.

La data de 31 mai 2022, România a transmis Comisiei Europene prima cerere de plată aferentă implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 2.994.815.908 euro, din care 2.037.146.414 euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 907.669.494 euro sprijin sub formă de împrumut. Aceasta include 21 de jaloane și ținte, care au avut termen de realizare trimestrul IV 2021.

Cererea de plată nr. 2 va include țintele și jaloanele care au avut ca termen de finalizare trimestrele 1 și 2 din acest an, fiind în total 51 de ținte și jaloane.

Conform Regulamentului CE, procedura de plată presupune o serie de etape: Avizarea interservicii ale CE pentru emiterea avizului pozitiv preliminar; Transmiterea cererii de plată la Comitetele de Specialitate ale Consiliului ECOFIN; Aprobarea plății în Consiliul Uniunii Europene – ECOFIN.

Ministerul Dezvoltării a anunțat că a autorizat prima solicitare de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 79.100 de lei, pentru reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii Primăriei din municipiul Fălticeni, județul Suceava.

Mai multe AICI

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *