Dacia scumpește, din nou, Spring cu 400 de euro, a șasea mărire de preţ în şapte luni

masina electrica, dacia, dacia spring Sursa foto: Dacia

Dacia scumpește pentru a șasea oară în ultimele șapte luni modelul său electric produs în China, Dacia Spring, al cărui preț a ajuns la 21.800 de euro în luna august. Inițial, în luna iunie, prețul modelului electric era de 21.400 de euro.

Înainte de scumpirea din ultimele luni, prețul mașinii era de 19.600 euro. Prețurile sunt înainte de subvențiile acordate de stat prin Rabla și Rabla Plus. În noiembrie 2021, Dacia a anunțat creșterea prețului pentru Dacia Spring de la 18.100 euro la 19.100 euro.

Dacia a aplicat o politică agresivă de scumpire a Spring, în ultimele luni, atât pe fondul dificultăților cu care se confruntă industria auto, dar și datorită interesului ridicat pentru ce era inițială „cea mai ieftină mașină electrică”. Spre comparație, la lansare, prețul oficial de comercializare al Dacia Spring în România începea de la 16.800 și putea ajunge la 18.100 de euro.

Grupul auto francez Renault a raportat în iulie o scădere de aproape 30% a numărului de vehicule vândute în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, după oprirea activităţilor pe piaţa din Rusia, a doua mare piaţă a sa, în contextul invaziei din Ucraina, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Modelul Dacia Spring continuă să joace un rol de lider pe piaţa vehiculelor complet electrice.

În primele şase luni ale acestui an, grupul Renault a vândut puţin peste un milion de vehicule (1.000.199 unităţi), cu 29,7% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut. Însă proprietarul Dacia a precizat că, dacă sunt excluse din calcul activităţile Avtovaz şi Renault Russia, numărul vehiculelor vândute a scăzut doar cu 12% în ritm anual.

În ceea ce priveşte marca Dacia, aceasta a înregistrat o creştere de 5,9% a înmatriculărilor în prima jumătate a acestui an, până la 277.885 de autoturisme şi utilitare. Potrivit Renault, succesul mărcii Dacia se datorează în special modelului Dacia Sandero, cel mai bine vândut model către clienţii privaţi din Europa pentru al cincilea an la rând, şi modelului Duster, cel mai bine vândut SUV către clienţii privaţi din Europa începând din 2018.

Grupul francez a mai informat că modelul Dacia Spring continuă să joace un rol de lider pe piaţa vehiculelor complet electrice cu peste 5.000 de comenzi plasate, în medie, în fiecare lună din primul semestru al acestui an în timp ce pentru modelul Dacia J au fost făcute peste 50.000 de comenzi până la finele lunii iunie.

Sursa foto: Dacia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *