România, pe ultimul loc în Europa în clasamentul siguranței rutiere : 1029 de persoane decedate și 2258 rănite grav în accidente de circulație produse în primele opt luni ale anului. Accidentele rutiere, 1,5 % din PIB-ul României.

DN 2 accident Ialomiţa Sursa : Poliţia Ialomiţa

România rămâne pe ultimul loc în Europa în clasamentul siguranței pe șosele, cu 1029 de persoane decedate și 2258 rănite grav în accidente de circulație produse în primele opt luni de la începutul anului, potrivit statisticii oficiale pe care a transmis-o joi, Poliția Română. Datele arată, totuși o ușoară scădere față de aceeași perioadă din 2021, dar bilanțul nu este suficient pentru a arăta un progres major în ceea ce privește educația rutieră, legislația, infrastructura de transport și înnoirea parcului auto, aceștia fiind printre principalii factori care contribuie la drumuri mai sigure. În 2021, România a avut 93 de morți la un milion de locuitori, dublu față de media UE. (Bulgaria a înregistrat 81 decese/milion )

Dincolo de dramele suferite, accidentele au și un cost economic. Potrivit calculelor UE, costul economic al unei vieţi pierdute este de un milion de euro, iar pentru un rănit grav costul este de 136.000 euro. Practic, accidentele de circulaţie înseamnă 1,5% din PIB-ul unei ţări ca România, spunea pilotul Titi Aur.

Statistica IGPR : ,,În perioada 1 ianuarie – 30 august 2022, la nivel național, au fost înregistrate 2.878 de accidente, soldate cu decesul a 1.029 de persoane și rănirea gravă a altor 2.258. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 253 mai puține accidente (-8%), cu 88 mai puține persoane decedate (-7,9%) și cu 185 mai puține persoane rănite grav (-7,6%). Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (18%), fiind înregistrate 517 accidente, soldate cu decesul a 215 persoane şi rănirea gravă a altor 307, nerespectarea regimului legal de viteză (18%), fiind înregistrate 517 accidente, soldate cu decesul a 201 persoane şi rănirea gravă a altor 431.”

În plan legislativ, de la sfârșitul lunii februarie, România are un nou Cod Rutier, cu sancțiuni mai aspre pentru abateri grave, dar a fost la un pas de a relaxa legislația, Guvernul a aprobat Strategia Națională de Siguranță Rutieră  iar de la începutul anului și până acum a inaugurat 40 de kilometri de Drum Expres între Craiova și Pitești.

 

Sursa : Poliţia Ialomiţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *