Air Connect evită să răspundă cum și ce curse va prelua de la Blue Air, după ce compania low-cost a anunțat că vor fi ”transferate servicii interne”: ”Acest proiect rămâne în așteptare”

air connect avion zbor aeronava sursa foto: Facebook/ Air Connect

Air Connect, noua companie aeriană regională, a evitat să răspundă întrebărilor G4Media și Economedia referitoare la detalii despre cursele pe care le va prelua de la Blue Air și modul în care acest lucru se va desfășura, după ce compania a suspendat, brusc, toate zborurile.

Marți, Blue Air a anunțat un „parteneriat strategic de tip codeshare” cu Air Connect, „pentru a oferi opțiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, dar și pentru cele regionale”. Anunțul a avut loc cu doar câteva ore înainte ca Blue Air să își suspende brusc toate zborurile.

Economedia a arătat cum noua companie românească AirConnect este înființată chiar de către un fost director de la Blue Air, care în urmă cu nouă ani a fost implicat în cumpărarea Blue Air de la omul de afaceri Nelu Iordache, și mai mulți acționari în directă legătură cu omul de afaceri Dorin Ivașcu, care controlează Aeroportul Tuzla și care a fost șef la birouri externe ale Tarom în perioada comunistă.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

După ce compania Blue Air a transmis că „va transfera operarea unor servicii interne și internaționale selectate din UE, către Air Connect”, G4Media și Economedia au transmis mai multe întrebări punctuale directorului operațional Air Connect, Florin Necula, care ne-a redirecționat către Raluca Pauna, directorul de marketing al Air Connect. La rândul ei, aceasta ne-a redirecționat către Tudor Constantinescu, directorul general Air Connect, care nu a răspuns cum se va materializa concret colaborarea dintre Blue Air și Air Connect, nici ce curse vor fi preluate, pe ce rute, despre câte zboruri este vorba, când va avea loc transferul de servicii sau cu ce aeronave se vor efectua zborurile sau ce capacitate au acestea:

  • „Parteneriatul anunțat ieri dimineață prin comunicatul de presă reprezintă un mod de cooperare utilizat la nivel mondial de toate companiile aeriene și este strict reglementat de IATA (Asociatia Internationala a Transportatorilor Aerieni). Cooperarea de tip Code Share are ca principal scop să aducă opțiuni de conectivitate adiționale pentru pasagerii din Romania. Ținând cont de evoluția informațiilor comunicate privind operarea Blue Air, acest proiect rămâne în așteptare. Air Connect continuă să pună la dispoziția clienților zborurile regionale ale companiei ce vor fi operate începând cu luna octombrie, pe rutele anunțate de AirConnect în 26 august”.

În 26 august, Air Connect a anunțat că va efectua zboruri regionale ce pot fi operate cu aeronave de tipul ATR 72-600, începând din 15 octombrie, din București spre Baia Mare, Budapesta, Sibiu, Suceava, Targu Mureș și din Cluj spre Budapesta. Iar din sezonul estival 2023, Air Connect a vorbit despre zboruri din Constanța spre Cluj, Oradea, Suceava și Timișoara, conform portalului airlinestravel.com.

Ce înseamnă parteneriat în regim „codeshare”

Turkish Airlines arată că un zbor în regim de „partajare de coduri” este o cooperare „prin care oferim pasagerilor alternative de zbor suplimentare, prețuri rezonabile și servicii de înaltă calitate”. Compania turcă are acorduri cu diferite companii aeriene din întreaga lume. Datorită zborurilor în sistem codeshare, pasagerii au acces la mai multe opțiuni de zbor:

  • „Acest lucru permite un singur proces de emitere a biletelor pentru toate zborurile; pe zborurile în sistem codeshare, bagajele sunt transportate în siguranță până la destinația finală”, mai arată compania.

Pe de altă parte, Air Canada arată că partajarea codurilor se referă la o practică prin care un zbor operat de o companie aeriană este comercializat în comun ca zbor de una sau mai multe alte companii aeriene:

  • „Prin intermediul parteneriatelor noastre de partajare a codurilor, plasăm codul nostru de desemnare (AC) pe zborurile operate de partenerii noștri de partajare a codurilor, ceea ce ne permite să vă oferim servicii la nivel mondial printr-o rețea extinsă de conexiuni de zbor convenabile”, mai arată compania canadiană.

A contribuit Elena Deacu/Economedia

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: