Recorder a realizat o anchetă care încearcă să facă lumină în sistemul prin care partidele politice finanțează o parte importantă a presei din România, cu bani de la bugetul de stat, trecuți prin conturile unor intermediari și livrați apoi către trusturile media.

„Este un pact între jurnaliști și politicieni, în care presa s-a grupat într-o singură tabără și stă cu capul plecat în fața partidelor care s-au grupat și ele într-o singură coaliție. Un monolit de putere pe care nu mai are cine să-l conteste și despre derapajele căruia află tot mai puțină lume, pentru că informația este atent controlată”, potrivit publicației Recorder.

Potrivit acestei investigații, prețul plătit de partide „pentru ca presă să tacă și să se uite în altă parte se ridică la zeci de milioane de euro, iar contractele pe baza cărora se livrează aceste sume sunt ținute la secret și protejate cu clauze de confidențialitate”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Într-o investigație pornită de la un mail anonim care ne-a furnizat o serie de documente, Recorder a pătruns în interiorul acestui sistem, calificat drept „o amenințare pentru democrația din România”.

„Am încercat să explicăm unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confruntă societatea românească: cum au ajuns partidele să cumpere presa cu banii noștri”, mai arată Recorder.