EXCLUSIV Proiect de 250 de milioane euro pentru digitalizarea Fiscului. Discuții oficiale cu marii furnizori globali – SAP, Microsoft, Oracle, Amazon, IBM. Ministrul Adrian Câciu: Vrem soluții rapide pentru reducerea evaziunii fiscale

Antifrauda, ANAF, frauda, tva, evaziune Foto: Antifrauda ANAF / sursa ANAF

Guvernul a demarat discuțiile cu marii producători globali de soft pentru a accelera digitalizarea Agenției Naționale de Administrae Fiscală (ANAF), potrivit unui memorandum discutat în secțiunea de acte secrete a executivului. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a confirmat pentru Economedia și G4Media că e vorba despre un program care vizează ”digitalizarea accelerată, mai rapidă decât prevede PNRR, iar scopul e să construim sisteme în beneficiul contribuabililor, astfel încât aceștia să nu se mai lovească zilnic de ANAF”.

Potrivit informațiilor Economedia, bugetul total al sistemelor digitale ce trebuie construite este de 250 de milioane de euro. Ministerul Finanțelor a transmis către principalii furnizori de soluții IT cereri de prezentare a unor soluții deja verificate în alte state membre UE, iar planul guvernului este ca până în 2023 aceste sisteme să intre deja în funcțiune.

  • Important: sistemele ce vor fi achiziționate de ANAF vor fi interoperabile între ele, dar și cu datele bancare, cu sistemul BVB, cu sistemele informatice ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cadastru, și evidența populației.

Care sunt principalii furnizori cu care Ministerul Finanțelor a început discuțiile: Microsoft, SAP, SAS, Oracle, Amazon, Google și IBM.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ce sisteme vrea Ministerul Finanțelor să digitalizeze:

– factura business to business (B2B) și factura business to government (B2G)
– Spaţiul Privat Virtual
– Fișierul Standard de Control Fiscal (SAF-T)
– Sistemul electronic integrat RO e-Transport de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat
– globalizarea veniturilor
– vama digitală
– TVA

La acestea se adaugă alte trei sisteme ce vor fi utilizate la construcția bugetului general și urmărirea cheltuielilor din bugetele instituțiilor publice, potrivit informațiilor Economedia.

”Am pregătit un plan de digitalizare mai accelerată. Există deja modele aplicate și funcționale în UE, potențialii furnizori care vor să participe la licitații trebuie să demonstreze că pot implemente aceste soluții în funcție de datele pe care ANAF la livrează. Este obligatoriu ca aceste soluții digitale să fie interoperabile și pregătite pentru includerea în cloud-ul guvernamental (cloud-ready). De exemplu, va trebui să ajungem în situația în care declarațiile se depun automat la ANAF în funcție de datele fiecărui contribuabil, iar Fiscul va cere doar confirmarea veridicitatii”, a mai declarat Adrian Câciu pentru Economedia și G4Media.

Ministrul Finanțelor a mai spus că miza procesului de digitalizare este reducerea gap-ului de TVA (cel mai mare din întreaga UE), reducerea evaziunii fiscale, dar și globalizarea veniturilor.

Loturile de soluții vor fi scoase la achiziție pe pachete, un criteriu de departajare urmând să fie aplicarea cu succes în alte țări europene a soluției respective. Procedura de achiziție va fi una accelerată, potrivit informațiilor Economedia și G4Media.

Context. Programul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) prevede o sumă de circa 355 milioane de euro pentru digitalizarea ANAF, iar termenul-limită pentru finalizare este 2025, potrivit șefului Fiscului, Lucian Heiuș.

În luna iunie, Heiuș declara că ”în discuţiile pe care le-am avut eu cu domnul ministru, încercăm să aducem această digitalizare spre într-un an jumătate- 2 ani să comprimăm timpul în care vom face aceste lucruri”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.