Guvernul abia a adoptat „Horus”, iar programul a și început. Scannere electrono-optice pentru elicopterele Poliției

Fotograf Brasov Sursa foto: Airbus Helicopters

Inspectoratul General pentru Aviație al Ministerului de Interne a scos la licitație în SICAP un contract de 40 de milioane lei pentru achiziția de sisteme electrono-optice care să fie montate pe elicopterele din parcul propriu care desfășoară, cu predilecție, operațiuni pentru Poliția Rutieră.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acordul vizează montarea a până la patru de astfel de sisteme pe elicoptere care au ca scop preluarea în timp real, recunoașterea și redarea în HD de imagini multispectrale din teren care să ajute efectivele MAI în efectuarea misiunilor de căutare-salvare atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, cât și a misiunilor aeriene de patrulare, supraveghere, recunoaștere. Imaginile urmează să fie preluate de un sistem IT care să le interpreteze pentru Poliție, scopul fiind în implementarea unui concept de acțiune integrată între efectivele de poliție dispuse la sol și o unitate aeriană de elicoptere.

Totul face parte din proiectul „Horus”, ai căror indicatori economici au fost aprobați, săptămâna aceasta, de Guvern, prin HG, și care presupune, pe lângă achiziția acestor senzori pe elicoptere, chiar achiziția a două elicoptere noi, 300 de autospeciale, plus etiloteste, kit-uri mobile de depistare în salivă a consumului de droguri la șoferi și echipamente IT. Este un program de 43 de milioane euro finanțat din bugetul propriu al MAI și din fonduri europene nerambursabile – Programul Operațional Infrastructura Mare care are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere pe drumurile publice din România. Citește pe larg despre acest program AICI.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Revenind la licitația pentru senzori electrono-optici, contractul are o durată de implementare de doi ani, ofertele se desfac în 24 octombrie iar departajarea lor se face în funcție de preț, garanția oferită și calitatea imaginilor recepționate.

Anual, în România îşi pierd viaţa anual peste 1.700 de persoane, iar alte 8.200 sunt rănite grav, fapt care ne plasează în topul țărilor cu risc rutier crescut, în anul 2020 România înregistrând 85 de morți la milionul de locuitori, cu mult peste media UE (42 de morți în accidente de circulație la un milion de locuitori). Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt: indisciplina pietonală, cu o pondere de cca. 21% din total, urmată îndeaproape de viteza excesivă (cca. 19%) și neacordarea priorității de trecere (cca. 17%).

Poliția Rutieră și-a stabilit ca obiectiv ca, în intervalul 2021 – 2030, să reducă gradual numărul de decese provenit din accidente pe drumurile publice cu 50%, față de etalonul 2020.

Comentarii

  1. Nu cred ca va da rezultate.
    Ramane de vazut.
    Dar cred ca principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt:
    – viteza excesivă (cca. 50%) și neacordarea priorității de trecere (cca. 30%).
    Apoi celelalte între care ușurința obținerii permisului auto sau avizul RAR.
    La 18 ani in loc de bac elevii iau permisul cu banii părinților!😁

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.