BREAKING Combinatul chimic Chimcomplex concediază aproape 400 de angajați, circa 20% din forța de muncă

Chimcomplex Oltchim Compania Română de Chimie

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunțat luni că va concedia aproape 400 de angajați, adică aproape o cincime din total, în cadrul unui program de disponibilizare colectivă, după ce recent și-a și închis temporar producția din cauza prețurilor la gaze.

„Chimcomplex informează investitorii în legătura cu demararea unui program de disponibilizare colectivă care vizează un număr de 396 de angajați ai societății. Această măsură are la baza necesitatea redimensionării și eficientizării activității Societății, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea și Onești, dar și în contextul economic și geo-politic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaționale și de funcționare, să își eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane și financiare, să se adapteze la influențele exercitate de contextul național și internațional de criză, pentru a depăși toate provocările”, arată un comunicat al companiei publicat la Bursa de Valori București.

Compania a anunțat încă din martie că intră într-un program major de restructurare în încercarea de a face faţă creşterilor preţurilor la energie și că încearcă să caute soluţii pentru protejarea angajaţilor, dar dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, ia în calcul disponibilizări colective.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În august, Chimcomplex a închis temporar activitatea de producție în cadrul platformei industriale Borzești pe o perioadă de 14 zile, din cauza prețurilor în creștere la energie electrică și gaze naturale. Alți giganți din industrie au mai anunțat recent închiderea sau reducerea producției, din cauza scumpirilor la energie. Detalii, AICI.

Chimcomplex este controlată în proporţie de 85% de Ştefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding (85%) şi de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%).

Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, şi companie strategică pentru economia românească, a încheiat anul 2021 cu afaceri de 2,24 miliarde lei. Chimcomplex Borzești a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro), acesta fiind cu 40% mai mic față de rezultatul din primul semestru al anului trecut, de 282,6 milioane lei (57,7 milioane de euro). Cifra de afaceri a companiei a crescut însă la 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro), comparativ cu 1,1 miliarde lei (233 milioane de euro), în primul semestru din 2021.

Cheltuielile cu energia și apa ale companiei au crescut de la 159 milioane lei în primele șase luni din 2021 la 413 milioane de lei în primele șase luni din 2022. Și cheltuielile cu materiile prime au crescut.

Compania operează două platforme industriale, la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

Numărul efectiv de salariați ai Chimcomplex era de 1.936, la 30 iunie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.