Statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Miniştrii Energiei din UE s-au întâlnit vineri la Bruxelles, unde au aprobat măsurile propuse luna aceasta pentru a ţine sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune.
Pachetul include o taxă pe profiturile excepţionale ale firmelor din domeniul combustibililor fosili, care se va aplica în 2022 şi în 2023, o altă taxă pe veniturile excesive obţinute de pe urma creşterii preţului electricităţii de producătorii de energie care folosesc surse mai ieftine şi reducerea cu 5% a folosirii electricităţii în timpul perioadelor cu preţuri maxime.
După finalizarea acordului, statele membre UE au început discuţiile privind viitoarele decizii ale UE pentru a ţine sub control creşterea preţului energiei, multe ţări fiind în favoarea unei plafonări a preţului la gazele naturale, deşi altele – în special Germania – se opun.
“Toate aceste măsuri temporare sunt foarte bune, dar, pentru a găsi o soluţie în vederea sprijinirii cetăţenilor în această criză energetică, trebuie să plafonăm preţul gazelor naturale”, a afirmat ministrul croat al Economiei, Davor Filipovic.