Adrian Câciu: România a obţinut aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice

energie electrica Sursa foto: ACUE

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a transmis că România a obţinut aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii REpowerEU în Consiliul Ecofin, potrivit unui comunicat de presă.

Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general pe inițiativa REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare desfășurată marți, 4 octombrie, la Luxembourg.

„România va fi a șasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin RepowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) și din devansarea licitării certificatelor ETS alocate național aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obținută de România practic s-a dublat, față de propunerea inițială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro. În plus, prin Regulamentul aprobat astăzi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susținută și de țara noastră referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol RepowerEU a unor măsuri privind independența energetică din PNRR inițial, în condițiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea inițială a Mecanismului de Redresare și Reziliență. Regulamentul oferă, de asemenea, și posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanțarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate”, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În același timp, potrivit ministrului, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanțări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de 1 miliard de euro pentru toate statele UE. „Am speranța că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind RepowerEU și în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiții care să conducă la creșterea independenței energetice și la combaterea sărăciei energetice. În același timp, adoptarea RepowerEU va facilita și actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare și Reziliență”, a mai transmis ministrul.

Impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, cel de-al doilea raport de evaluare privind implementarea RRF, pregătirea reuniunii miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 și a reuniunii anuale a FMI, concluziile Consiliului privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice în vederea celei de-a 27-a Conferințe a părților a ONU privind schimbările climatice (COP 27), care va avea loc la Sharm El-Sheikh în perioada 6-18 noiembrie 2022 și rolul fiscal și non-fiscal al vămilor UE sunt temele care au completat agenda reuniunii Ecofin. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.