Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Uniunea Europeană şi India au decis sâmbătă în cadrul unui summit să-şi revigoreze relaţiile, convenind în special asupra reluării negocierilor în vederea unui acord de liber schimb şi unei cooperări mai substanţiale, într-un moment în care India este grav afectată de pandemia COVID-19, transmite AFP. UE şi India, mari producătoare de vaccinuri, au mai decis cu această ocazie să-şi consolideze cooperarea pentru a face faţă actualei pandemii şi a unor alte viitoare posibile crize de acest fel.

”Sunt bucuros să anunţ că UE şi India deschid un nou capitol în relaţiile lor”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după încheierea summitului UE-India, potrivit Agerpres. Întrunirea s-a desfăşurat prin videoconferinţă de la Porto, unde anterior liderii europeni au participat la summitul european social. La varianta videoconferinţei s-a ajuns după ce premierul indian Narendra Modi a fost constrâns să-şi anuleze deplasarea în oraşul portughez, din cauza situaţiei sanitare grave din ţara sa.

UE şi India vor realiza în comun proiecte de infrastructură în Africa, Asia centrală şi de est, zone unde China este foarte prezentă prin finanţarea şi executarea unor astfel de proiecte, a declarat un oficial din MAE indian, potrivit Reuters. Preşedinta Comisiei European a spus în faţa presei după summitul UE-India că ”este prematur să intrăm în detalii, însă vom conduce trei negocieri în paralel”. Acestea au fost enunţate şi de Charles Michel, care a precizat că este vorba despre negocierea ”acordurilor privind comerţul, protejarea investiţiilor şi indicaţiile geografice”.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Mari producătoare de vaccinuri, UE şi India au mai convenit cu această ocazie să-şi consolideze cooperarea pentru a face faţă actualei pandemii şi a unor alte viitoare posibile crize de acest fel. ”Aş putea foarte bine să-mi imaginez o cooperare încă şi mai strânsă între UE şi India în producţia de vaccinuri”, a declarat cancelarul german Angela Merkel.

”India a ales să investească mai mult în relaţia sa cu UE din cauza Chinei şi a Brexitului, care obligă New Delhi să nu mai considere Londra drept unica sa intrare în UE”, a explicat șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în contextul în care guvernul de la Londra doreşte să negocieze de asemenea un acord de liber schimb cu India. Acordurile pe care UE doreşte să le încheie cu India nu vor fi însă uşor de obţinut, a avertizat un înalt funcţionar european citat de AFP. ”India este o ţară foarte protecţionistă şi, cu toate că este o mare democraţie, chestiunile privind drepturile omului sunt foarte sensibile şi indienii se reorientează uşor”, explică acesta, subliniind însă că relansarea cooperării convenită la acest summit ”nu înseamnă că UE şi India vor constitui un bloc între SUA şi China”, transmite Agerpres.