Reacția E.ON, după amenda primită de la Consiliul Concurenţei

Gaze-aragaz Sursa foto: Pexels

Comportamentul Delgaz Grid, pentru care compania a fost sancţionată cu 6,1 milioane de euro de Consiliul Concurenţei pentru abuz de poziţie dominantă, nu a avut efecte negative în piaţă, potrivit unui răspuns al companiei, transmis, luni, la solicitarea Agerpres.

Delgaz Grid, compania de reţele de gaze şi electricitate din grupul E.ON România, a luat act de decizia Consiliul Concurenţei şi va achita amenda dispusă în acest caz, în conformitate cu obligaţiile care îi revin conform legii.

Pe parcursul acestei investigaţii, compania a cooperat pe deplin cu autorităţile într-o manieră deschisă şi transparentă, punând la dispoziţie toate documentele şi informaţiile necesare clarificării speţei analizate, spun reprezentanţii Delgaz.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Dincolo de obligaţia sa de a colabora cu autoritatea, compania a pus la dispoziţia Consiliului Concurenţei un solid raport economic care demonstrează inexistenţa oricăror efecte negative ale comportamentului Delgaz Grid în piaţă”, au arătat oficialii companiei.

Delgaz Grid a implementat şi implementează în continuare măsuri semnificative pro-consumatori recunoscând importanţa acestora pentru mediul de afaceri. Delgaz Grid susţine atât dezvoltarea programelor preventive de conformitate în domeniul concurenţei, cât şi promovarea constantă a respectării drepturilor consumatorilor, fiind angajată pe deplin în digitalizarea operaţiunilor sale.

„Mai precizăm că situaţia investigată de Consiliul Concurentei este mai veche, din 2015, şi compania noastră a luat deja măsuri, cu multă vreme în urmă, pentru corectarea acesteia. Delgaz Grid îşi reafirmă angajamentul pentru aplicarea regulilor de concurenţă, precum şi a tuturor normelor şi reglementărilor care îi sunt aplicabile în activităţile pe care le desfăşoară”, se mai precizează în răspunsul companiei.

Consiliul Concurenței a amendat compania Delgaz Grid SA din grupul german E.ON cu 30 de milioane lei (circa 6 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale, au declarat surse oficiale pentru Economedia.ro.

Amenda a venit după ce a fost terminată investigația declanșată în ianuarie 2019.

Consiliul Concurenței a sancționat Delgaz Grid pentru că ar fi abuzat de poziția sa dominantă din piața distribuției de gaze naturale, refuzând să dea acces tuturor companiilor la o serviciile furnizate.

Delgaz Grid SA are monopolul a distribuţiei de gaze naturale în 20 de judeţe situate în nordul ţării.

Compania din grupul german E.ON a recunoscut faptele anticoncurențiale și a beneficiat de reducerea amenzii, potrivit surselor Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: