Culturile agricole arată bine la ora actuală chiar dacă unele lucrări au fost întârziate din cauza ploilor abundente şi a frigului, iar estimările sunt foarte bune, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Acum, din fericire, culturile agricole arată bine, chiar dacă unele lucrări au fost întârziate din cauza ploilor mai abundente, dar şi a frigului. Acolo unde s-au făcut însămânţări, ele arată bine, iar estimările sunt foarte bune. De asemenea, sunt foarte bune şi preţurile. Am fost întrebat ‘ce părere am că au crescut preţurile?’ Da, eu vreau ca fermierii să câştige. Anul acesta au ocazia să câştige, să-şi recupereze din pierderile suferite anul trecut cauzate de secetă. Anul acesta au fost preţuri bune şi la miel, vor fi preţuri bune, sper să se păstreze, şi la cereale, astfel încât ei să-şi recupereze din pierderi. Este important să câştige şi fermierii nu numai comercianţii”, a precizat Oros.

Agricultorii români consultați săptămâna trecută de Economedia afirmau că vremea neobișnuit de rece a avut un efect negativ asupra agriculturii, fapt pentru care legumele românești vor ajunge cu întârziere în piețe, multe specii de pomi fructiferi au fost de asemenea afectate, iar producția de miere de salcâm scade dramatic.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA