Înființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior e o veste bună pentru investitori, dar va fi nevoie de o strategie implementată coerent, de către profesioniști, consideră reprezentanții Camerei de Comerț Americană în România (AmCham România).
În contextul unui apetit în creștere al investitorilor pentru țara noastră și pentru a valorifica trendul de relocare a capacităților industriale mai aproape de piețele de consum, România are nevoie de o agenție solidă și profesionistă, cu anvergura necesară menținerii și atragerii de capital și de activități economice cu valoare adăugată mare, spun cei de la AmCham.
“Crearea agenției pentru investiții este o veste foarte bună pentru comunitatea de investitori și un important pas înainte pentru atragerea de noi investiții. România avea nevoie acută de un „one stop shop” pentru investiții, de acea platformă unică care asigure dialogul cu investitorii, și să răspundă nevoilor acestora. Indiferent dacă au ales deja țara noastră și vor să se extindă sau doar analizează oportunitățile, toți investitorii vor fi interesați de măsura în care România asigură un cadru echitabil, transparență, predictibilitate și condiții de piață competitive. În plus, încorporarea dimensiunii de export în această agenție indică o orientare spre echilibrarea balanței comerciale a României, ceea ce este indiscutabil benefic pentru economie, a punctat Ionuț Simion, Președintele AmCham Romania.
Pe termen mediu și lung, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior este un element necesar și în perspectiva obiectivului de schimbare a modelului economic al României bazat pe consum prin utilizarea investițiilor drept vector pentru o dezvoltare economică sustenabilă și echilibrată, și prin politici economice orientate spre competitivitate și dezvoltarea sistematică a capitalului în toate formele sale.
“Pentru că milităm de foarte mulți ani pentru o agenție de investiții de anvergură, pe măsura nevoilor și oportunităților României, AmCham s-a implicat activ și a facilitat accesul în etapa de consultare la agențiile de investiții cu rezultate remarcabile în atragerea de capital , precum cele din Cehia și Irlanda, și credem că reprezintă modele de urmat și pentru etapa următoare, de operaționalizare a acestei structuri. Crearea Agenției este doar primul pas în poziționarea României pe harta investițională, iar măsura succesului său și al nostru, ca țară, va depinde, printre altele, de o strategie implementată coerent, de către profesioniști” susține directorul executiv al AmCham România, Letiția Pupăzeanu.