Economistul şef al BCE: Salariile ar putea afecta inflaţia în zona euro o perioadă îndelungată / “Chiar după ce vor dispărea şocurile provocate de energie şi pandemie, majorarea salariilor va fi principalul motor de creştere a preţurilor”

BCE semn euro Frankfurt Sursa foto: Dreamstime

Salariile din zona euro vor avea nevoie de ani de zile pentru a se ajusta la schimbarea condiţiilor economice, astfel încât ar putea exercita presiuni asupra inflaţiei mult timp după dispariţia şocurilor provocate de energie şi pandemie, a afirmat vineri economistul şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, transmite Reuters.

“Natura decalată a stabilirii salariilor face ca ajustarea salariilor nominale la creşterea cumulativă a costului vieţii să se desfăşoare timp de câţiva ani”, a explicat Lane, într-o postare pe blog.

“Aceasta înseamnă că, chiar după ce vor dispărea şocurile provocate de energie şi pandemie, majorarea salariilor va fi principalul motor de creştere a preţurilor în următorii ani“, susţine economistul şef al BCE.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Autorităţile au analizat cu atenţie în acest an evoluţia salariilor, din cauza temerilor că firmele ar putea fi forţate să majoreze compensaţiile, pentru a atenua efectele inflaţiei ridicate, declanşând o spirală salarii-preţuri greu de înfrânt, care ar putea forţa BCE să menţină mult timp ratele ridicate ale dobânzilor.

De asemenea, Lane a avertizat asupra interpretării excesive a datelor privind inflaţia de bază, care ar putea fi denaturate de şocul economic neobişnuit, provocat de energie şi de pandemie.

Într-un raport publicat recent de Fondul Monetar Internaţional (FMI), se arată că spiralele salarii-preţuri susţinute sunt rare la nivel istoric, iar recentele majorări de dobânzi de către băncile centrale vor ajuta probabil ca aşteptările inflaţioniste ridicate să nu se agraveze.

Dinamicile creşterilor de salarii şi preţuri în 2020 şi 2021 au fost determinate de şocurile “neobişnuit de ridicate” provocate de pandemia de COVID-19, spre deosebire de episoadele din trecut, provocate de evoluţiile economice mai convenţionale, se arată în raport.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: