Ministrul Mediului, despre programul Rabla: Sistemul este unul birocratic, aşa l-am găsit. AFM-ul nu a aprobat până acum niciun dosar

afm, rabla, masini vechi Sursa foto: CCECAR

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că niciun dosar depus în cursul acestui an pentru programul Rabla de înnoire a parcului auto nu a fost aprobat până în prezent, deşi programul a pornit în urmă cu trei săptămâni. El afirmă că a cerut Administraţiei Fondului de Mediu să reducă birocraţia şi să înceapă analiza şi aprobarea dosarelor, subliniind că mai sunt încă de aprobat dosare în cadrul acestui program depuse în anul 2020 şi nefinalizate.

Ministrul Mediului a afirmat că sunt depuse „câteva mii” de dosare pentru achiziţionarea de autoturisme noi prin programul Rabla sau Rabla Clasic, însă a constatat că programul merge foarte greu, întrucât sistemul este „foarte birocratic”.

„Am avut şi astăzi discuţii cu conducerea AFM-ului (Administraţia Fondului de Mediu – n.r.), nu funcţionează… aprobările merg încet. Din păcate, sistemul este unul birocratic, aşa l-am găsit şi încă nu am făcut modificările. AFM-ul nu a aprobat până acuma niciun dosar. Săptămâna aceasta intră în comitetul de aprobare primele dosare care au fost depuse după data de 26 (aprilie – n.r.), de când s-a deschis programul. Am solicitat ca săptămânal cel puţin 200 de dosare să fie aprobate, astfel încât programul să pornească. Am primit acest semnal la sfârşitul săptămânii trecute că acele comitete de avizare şi aprobare nu sunt organizate din cauza faptului că au venit foarte multe dosare din 2020, nici măcar acelea nu au fost terminate. E procedură prea complicată şi prea stufoasă, am cerut conducerii AFM să simplifice, să elimine direcţiile care oricum nu au contribuţie în aprobarea dosarelor şi să urgenteze procedura”, a declarat Tanzcos Barna, marţi seară, la Digi 24.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform acestuia, mai sunt încă de aprobat dosare depuse în cadrul programului Rabla în cursul anului trecut. Ministrul a menţionat că primele aprobări vor fi date începând cu această săptămână, după ce procedura va fi simplificată. Tanczos Barna a afirmat nu a fost informat până în prezent cu privire la acest „blocaj” de către AFM.

Ministrul a avansat ideea ca primăriile să plătească proprietarilor maşinilor abandonate pentru predarea acestora, aşa cum s-a întâmplat la Sfântu Gheorghe, unde peste 200 de autovehicule vechi, care nu pot fi incluse în programul Rabla, au fost predate, iar proprietarii au primit de la administraţia locală câte 3.000 de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: