Președintele BVB: Bursa de la Bucureşti a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 100.000 de investitori

BVB, Bursa de Valori București

Bursa de Valori Bucureşti a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 100.000 de investitori, având în prezent 128.000 de investitori, a anunţat preşedintele BVB, Radu Hanga, citat de Agerpres. Anunțul a fost făcut la evenimentul aniversar prin care sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţare.

“Unde suntem acum? 370 de companii listate la Bursă, pe piaţa principală şi pe Sistemul alternativ de tranzacţionare, capitalizare totală 150 de miliarde de lei şi, de asemenea, peste 140 de emisiuni de obligaţiuni listate. Valoarea totală a companiilor româneşti, aproximativ 160 de miliarde de lei. Reprezintă cam 13,5% din PIB-ul României în anul 2021. Practic aceasta este măsura evoluţiei pe care bursa românescă a văzut-o pe parcursul ultimilor 26 de ani. De asemenea, am mai atins anul acesta pentru prima dată în istoria Bursei, am depăşit pragul de 100.000 de investitori. Suntem la 128.000 de investitori. Lângă aceştia se adaugă, sigur, aproximativ 450.000 de oameni care investesc indirect în bursă prin intermediul fondurilor mutuale şi salut pe colegii din industria de asset management din România, care sunt alături de noi şi ne ajută în construcţia aceasta pe caee o facem şi încă 7 -8 milioane de români care investesc prin intermediul diverselor fonduri de pensii”, a declarat Radu Hanga.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

El a afirmat că Bursa de Valori Bucureşti a fost înfiinţată în 1882 prin decret regal emis de Regele Carol I. În 1914, înainte de începerea Primului Război Mondial, se tranzacţionau la bursa românească 63 de serii de acţiuni şi 58 de obligaţiuni. În 1938 a fost publicată, de către Simon Gartenberg, preşedintele Asociaţiei Remizierilor Oficiali de Bursă, “Cartea acţionarului, îndreptar bursier”. Aceasta este prima carte orientată către educaţia financiară.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Referitor la istoria recentă, el a menţionat că prima şedinţă bursieră a avut loc în 1995. La acea dată erau listate la Bursă 6 companii. La finalul acelui an erau listate 9 companii, iar capitalizarea era de 26 de milioane de lei.