Premierul Cîțu le-a spus liderilor PNL că ia în calcul suspendarea voucherelor de vacanță în 2021, bugetarii putând în schimb să le folosească pe cele din 2019 și 2020

Florin-Citu

Premierul Florin Cîțu le-a spus liderilor PNL, reuniți luni în ședința Biroului Executiv (PNL) al partidului că ia în calcul, ca măsură pentru încadrarea în deficitul de aproximativ 7%, să nu mai acorde vouchere de vacanță bugetarilor în 2021, subliniind că vor putea fi folosite cele din 2019 și 2020 care au rămas neutilizate, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la ședință.

Impactul bugetar estimat în acest an pentru eliminarea voucherelor de vacanță este de circa 1,73 miliarde de lei. Guvernul lucrează acum cu mai multe scenarii privind suspendarea în acest an a voucherelor, potrivit surselor G4Media.ro – fie eliminarea lor pentru toți angajații din sistemul public, fie doar pentru salariații din administrația centrală, urmând ca la nivel local fiecare instituție (primărie, consiliu județean etc.) să decidă în funcție de propriul buget.

Potrivit surselor G4Media.ro, Cîțu s-ar fi arătat nemulțumit și de faptul că ministerele nu au venit cu propuneri de restructurare pentru reducerea cheltuielilor și a precizat că va forța practic miniștrii, prin bugetul alocat fiecăruia, să restructureze companiile aflate în pierdere.

De asemenea, șeful guvernului le-a mai precizat liderilor PNL că va tăia din cheltuielile ineficiente ale statului.

Referitor la voucherele de vacanță, la finalul anului trecut, pe 30 decembrie, Cîţu a anunţat că în 2021 acestea vor fi acordate în cuantum de 1.450 de lei, măsura fiind cuprinsă în ordonanţa de urgenţă privind măsuri fiscale iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice.

„În această ordonanţă, care este o ordonanţă foarte mare, tot în ordonanţă, bineînţeles, menţionez acordarea în 2021 a voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei. V-am spus din primul moment că pentru noi sectorul HoReCa este un sector important. În 2020 au existat IMM Invest, şomajul tehnic, susţinerea a celor care… plata a 41,5% din salariu pentru angajaţii care revin din şomaj tehnic, scutirea impozitului specific, care şi astăzi a fost aprobată, măsura este prelungită până în martie 2021. Toate acestea au ajutat sectorul HoReCa. În continuare susţinem sectorul HoReCa şi pentru 2021 rămân voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern din 30 decembrie 2020.

Înainte de debutul ședinței BEX de azi, premierul Cîțu a declarat că legea bugetului este finalizată şi va fi făcută publică marţi sau miercuri dimineaţă cel târziu, precizând că ţinta de deficit rămâne asumată la „7 – 7,1%”.

„Va fi în dezbatere publică mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri, care vor fi printr-o ordonanţă de urgenţă sau amendamente în Parlament, cu cei de la coaliţie, cu coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică mâine sau miercuri dimineaţă, cel mai târziu”, a afirmat Florin Cîţu la Parlament, întrebat despre Legea bugetului de stat.

Premierul a precizat că ţinta de deficit asumată prin proiectul Legii bugetului este între „7% şi 7,1%”.

Cîţu a spus că, deocamdată, nu a primit planurile de restructurare de la companiile de stat cu pierderi.

„Şi v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile şi celelalte trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a explicat Cîţu.

Întrebat despre sporurile din sectorul bugetar, Cîţu a menţionat: „Despre aceste amendamente vorbim, ele există, ori prin ordonanţă, ori vor fi în Parlament, e vorba de o plafonare în acest moment, dar urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul bugetar”.

Cîţu a confirmat că va exista o ‘reducere’ a sumelor alocate partidelor, întrebat dacă aceste fonduri vor scădea cu 30%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *