Administraţia Fondului pentru Mediu se află în plin proces de semnare a peste 700 de contracte de finanţare cu o valoare cumulată de aproape 2 miliarde de lei în cadrul programelor Fabrici de reciclare, Protecţia speciilor de faună sălbatică, Iluminat public şi Apă-canal, a anunţat instituţia printr-un comunicat, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, în Programul Fabrici de reciclare au fost aprobate 21 de dosare, în valoare de peste 408 de milioane de lei, în Programul Iluminat public au fost aprobate 653 de dosare, în valoare de peste 860 de milioane de lei, în Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate, Apă-canal, au fost aprobate 36 de dosare, în valoare de peste 700 de milioane de lei iar în Programul Protecţia speciilor de faună sălbatică au fost aprobate 14 dosare, în valoare de peste 4,1 milioane de lei.

Pentru persoanele fizice, în anul 2025, au fost aprobate 1.615 de cereri, cu o valoare care depăşeşte 20 de milioane de lei.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Suntem în pragul sărbătorilor de Crăciun, dar ritmul nu încetineşte. Din contră, depunem un efort colectiv susţinut pentru ca sute de contracte să fie semnate şi transmise beneficiarilor. Colegii mei lucrează zi de zi pentru ca acest proces să continue până în ultima zi a anului, astfel încât proiectele să poată intra cât mai rapid în implementare. Este un efort de echipă, asumat şi necesar, pentru comunităţi şi pentru obiectivele de mediu ale României”, spune Florin Bănică, preşedintele AFM.

Pentru toate dosarele aprobate, AFM transmite contractele de finanţare în vederea semnării de către beneficiari, procesul fiind unul dinamic şi continuu, desfăşurat în paralel cu analiza altor proiecte aflate în evaluare, precizează sursa citată.