Adrian Câciu, despre amânarea planulului pe 7 ani de reducere a deficitului: Până în 15 octombrie, va fi pus pe masa coaliţiei, aprobat şi trimis la Comisia Europeană / Probabil că există, în zona politică, această teamă de asumare

bani romania Sursa foto: Dreamstime.com

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a infirmat miercuri o amânare a planulului pe 7 ani de reducere a deficitului, el precizând că până în 15 octombrie, va fi pus pe masa coaliţiei, aprobat şi trimis la Comisia Europeană. El arată că probabil există, în zona politică, această teamă de asumare, transmite News.ro.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a fost întrebat după şedinţa de Guvern dacă planul de reducere a deficitului ar urma să fie amânat până la sfârşitul lunii ianuarie 2025.

”România are nevoie de un plan pe şapte ani, având în vedere că are cheltuieli de investiţii foarte mari, pe care nu cred că cineva din ţara asta îşi doreşte să le amâne sau să le anuleze. Probabil că există, în zona politică, această teamă de asumare”, a spus Câciu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ministrul a menţionat că acest plan pe şapte ani vine cu o serie de reforme pe care, de altfel, n-ar trebui să surprindă pe nimeni, ele fiind prinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

”Este doar un calendar activ pentru ca acele reforme să fie realizate. Din ce ştiu şi din ceea ce se va întâmpla – sper să se întâmple, pentru că cred că suntem o coaliţie de oameni responsabili – până în 15 octombrie, acest plan va fi pus pe masa coaliţiei, aprobat şi trimis la Comisie”, a arătat Câciu.

Ministrul Investiţiilor a mai arătat că este vorba de un plan generic, fiind prima evaluare pe care o trimit, după care vor urma negocierile tehnice cu Comisia, care pot dura până în aprilie 2025, când va fi, de fapt, ultima ajustare din partea Comisiei cu privire la toate statele membre.

”Sunt nişte termene pe care şi Comisia trebuie să le respecte. Nu e România singura ţară care este într-o procedură de deficit excesiv şi atunci va fi un assessment făcut în ECOFIN, probabil că în luna aprilie, pentru că trebuie să se închidă deficitele ESA din toate ţările membre, care sunt comunicate undeva la finalul lunii martie”, a explicat ministrul.
Reporter: Ca să fie puţin mai clar, pe data de…

”Avem parteneri şi facem parte dintr-un guvern, suntem parte a unui guvern şi suntem toţi parte a soluţiilor.  Şi trebuie să ne asumăm acest plan pe 7 ani. Câteodată, intrarea în normal e ceva senzaţional pentru că lumea s-a dezobişnuit de normal. Noi, ca oameni politici trebuie să ne asumăm pentru această ţară, împreună cu mediul de afaceri, mediul social, că vom face aceste lucruri. De ce să fugim de oameni? E foarte simplu. Avem această traiectorie pe 7 ani, asta înseamnă reforme şi investiţii, asta înseamnă o ţară peste 7 ani care arată cu totul altfel. Nu înţeleg această  fugă de responsabilitate; probabil că e din consultanţa politică a unora. Sper să nu avem această problemă”, a mai comentat Adrian Câciu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “Şi trebuie să ne asumăm acest plan pe 7 ani. ”
    😄😅
    Pas cu pas băieti!
    După ce vi se termina mandatul o sa fugiti ca șobolanii de responsabilități!
    Vor veni guverne de sacrificiu pentru pomenile electoale de azi!
    7 ani e cam puțin.
    Încercati 20 de ani!🤔

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.