Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum, iar cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai ştim să le numărăm. Dar oricum, cele mai grave şi cele mai importante sunt criza energetică şi dezordinea preţurilor, care sunt legate. Iar o bancă centrală, cum este şi Banca Naţională a României, se plasează în acest triunghi alegându-şi foarte bine şi după lege atribuţiile”, a spus Adrian Vasilescu, la cea de-a XV-a ediţie a conferinţei internaţionale “Perspectives in Banking and Financial Law”.

El a menţionat că a luat ca bază atunci când şi-a pregătit comunicarea un triunghi format din următoarele elemente: legi înţelepte, instituţii puternice şi echipe performante în aceste instituţii.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Adrian Vasilescu a precizat că Banca Naţională a României, precum orice bancă centrală din lume, “nu are şefi” şi că singurul şef al unei bănci centrale la această oră în lume este legea.

“Consiliul de conducere al Băncii Naţionale a României nu face nimic de capul lui. Face absolut totul după lege. Iar legea este o instituţie foarte interesantă în România pentru că are o istorie interesantă. Chiar o istorie tumultoasă”, a spus Adrian Vasilescu.

Acesta a subliniat importanţa existenţei unei Facultăţi de Drept, precum cea din cadrul ASE, care să fie calată pe dreptul afacerilor.

“Acesta este un lucru foarte important. Îmi amintesc că acum 30 de ani, când începeau să se închege afacerile în România, foarte mulţi judecători importanţi din sistemul instanţelor judecătoreşti habar nu aveau despre problemele afacerilor, deşi la Facultatea de Drept a existat întotdeauna o aplecare spre economie. Dar ce făceam? În anul I economie politică capitalistă, în anul II economie politică socialistă, în anul III contabilitate, în anul IV drept financiar şi cu asta cam se termina. Foarte puţin. Aşa că, repet, e foarte bine că există o asemenea facultate”, a declarat Adrian Vasilescu.