Aeroportul Băneasa ar putea fi transformat într-un city airport, de pe care să fie operate zboruri doar pe timp de zi, după ce de ani de zile persoanele care şi-au construit case în zona aerogării au solicitat închiderea acestuia din cauza zgomotului produs de avioane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În cazul în care pe acest aeroport nu s-ar mai desfăşura operaţiuni aviatice, el ar fi retrocedat moştenitorilor prinţului George Valentin Bibescu, cel care a înfiinţat aeroportul, transmite News.ro.

„Avem foarte multe plângeri şi solicitări din cauza zgomotului şi vă pot spune poate şi în premieră că strategia aeroportului Băneasa vizează a fi un city airport, astfel încât noaptea să nu mai zboare avioane. Într-adevăr, aeroportul a fost primul, dar trebuie să ne gândim şi la comunitatea de acolo”, a declarat joi, la Maratonul Infrastructurii şi Mobilităţii, organizat de Profit.ro, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Theodor Postelnicu.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Acesta a explicat că aeroportul a aparţinut prinţului George Valentin Bibescu, iar prin testament prinţul a precizat că, în cazul în care nu se mai efectuează operaţiuni aviatice, aeroportul va reveni succesorilor săi.