Agențiile de turism pot primi bani de la guvern, pentru turiștii aduși în țară: Ministerul Turismului lansează schema de minimis pentru incoming

turism romania, brasov Sursa foto: Pixabay

Guvernul va deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți, anunță Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Înscrierile pentru schema de minimis încep din 1 ianuarie.

Bugetul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, alocat schemei de minimis pentru anul viitor, este de 7 milioane lei. Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200.

Programul are ca scop valorificarea incomingului, ca activitate de export. “Prin stimularea operatorilor econimici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turiști de peste hotare, inclusiv o creștere a încasărilor provenite din această ramură economică. Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare pe site-ul ministerului”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Formularul electronic de înscriere (click)

Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:

  • 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;
  •  Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.

În vederea obținerii ajutorului de minimis, operatorii economici vor depune trimestrial contractele cu partenerii externi, din care să reiasă numărul de turiști străini, contractele directe cu turiștii străini, voucherul eliberat de către agenție, semnat și ștampilat de către unitatea de cazare, precum și dovada prestării serviciilor de cazare de către unitatea de cazare și numărul turiștilor, după cum urmează:

  • pentru trimestrul I până la data de 1 mai;
  • pentru trimestrul II până la data de 1 august;
  • pentru trimestrul III până la data de 1 noiembrie;
  • pentru trimestrul IV până la data de 1 februarie a anului următor.

Se vor lua în considerare doar turiștii ale căror sejururi sau circuite sunt finalizate în cursul fiecărui trimestru. Menționăm că de la 01.01.2023, vor fi depuse online documentele justificative pentru trimestrul IV al anului 2022.

Verificarea veridicității informațiilor transmise prin intermediul formularului digital de înscriere, a completării tuturor câmpurilor și a declarațiilor asumate de aplicant se realizează de către Unitatea de Implementare a Programului. Cheltuielile se vor deconta în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: