AGIFER investighează incidentul feroviar de la Sighişoara. Concluziile ar putea veni cel târziu peste un an

Gara Sighișoara Sursa foto: Economedia

Directorul Agenţiei de Investigare Feroviară Română – AGIFER, Laurenţiu Dumitru, a declarat că instituţia a demarat o investigaţie cu privire la incidentul petrecut joi dimineaţă în gara din Sighişoara, unde un marfar care transporta motorină a fost la un pas de a se ciocni cu o garnitură feroviară încărcată cu îngrăşământ chimic. Investigaţia poate dura până la un an, însă instituţia îşi propune ca „în cel mai scurt timp posibil” să aibă nişte concluzii în baza cărora să se dispună măsuri preventive.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În urma acestui incident, la decizia AGIFER, s-a decis o acţiune de investigare a acestui incident, ceea ce înseamnă că ne vom apleca cu mare atenţie în aşa fel încât, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai lung de un an, să putem obţine toate concluziile referitoare la ceea ce s-a întâmplat, factorii care au contribuit, respectiv factorii sistemici care au condus la producerea evenimentului şi, eventual, să emitem recomandări de siguranţă. Referitor la ce anume s-a dispus în urma acestui incident, vreau să vă spun că ai noştri colegi de la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română au dispus o acţiune prin care să identifice toate acţiunile de eventuale încălcări care au existat în acest incident în aşa fel încât, de urgenţă, să fie acoperite toate acele riscuri, că nu mai apară asemenea lucruri”, a declarat sâmbătă seara târziu directorul AGIFER, Laurenţiu Dumitru, citat de news.ro.

Acesta a precizat că instituţia pe care o conduce nu are „putere coercitivă”, ci are rol „pur de prevenire, de identificare a lucrurilor care s-au întâmplat”.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

„Noi nu avem o putere coercitivă, partea agenţiei de Investigare Feroviare Române fiind una pur de prevenire, de identificare a lucrurilor care s-au întâmplat şi numai transmiţând Autorităţii de Siguranţă se închide partea legată de supraveghere, control şi eventuale sancţiuni care se pot da”, a adăugat directorul AGIFER.

Reamintim că două trenuri, unul încărcat cu motorină, cellalt încărcat cu îngrăşăminte chimice, au fost la un pas de a se ciocni, joi, în gara din Sighişoara, după ce unul dintre mecanici ar fi adormit, potrivit clubferoviar.ro.

Conform sursei citate, mecanicul unuia dintre trenuri a ignorat semnalul de ieşire din staţie aflat pe roşu, accidentul fiind evitat de către mecanicul celui de-al doilea tren, care a observat manevra şi a frânat brusc, evitând, astfel, impactul și o posibilă tragedie.

Responsabilul desemnat pentru relaţia cu presa din cadrul Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Marian Zamfirache, a refuzat, sâmbătă după-amiază, să ofere detalii despre incidentul feroviar produs joi în gara Sighişoara, motivând că este sâmbătă după-amiaza și că este liber.