AmCham susține menținerea cotei unice, dar vrea ca aceasta să fie generalizată. Revenirea la cotă unică de 16% ar aduce venituri suplimentare de 1,6% din PIB la bugetul de stat

AmCham oplus_1048576

AmCham România (Camera de Comerţ Americană în România) afirmă că mediul de afaceri vrea menținerea cotei unice de impozitare în România, însă dorește ca aceasta să fie generalizată pentru toate tipurile de venituri, comparativ cu situația actuală în care impozitul pe profit este 16%, impozitul pe muncă este 10% și impozitul pe capituri este 8%.

Cristian Sporiș, președinte AmCham România, a declarat marți că sunt mai multe motive pentru care AmCham susține menținerea sistemului de cotă unică de impozitare. „Avem în vedere nivelul de dezvoltare economică a României, avem în vedere nevoia de simplitate în ce privește cadrul fiscal. Suntem de acord că nu are cum să fie sustenabile astfel de niveluri ale deficitului bugetar și suntem de acord că trebuie să intrăm pe o traiectorie de ajustare. Dar aceasta nu se poate face doar printr-o creștere a fiscalității, ci printr-un cumul de măsuri care ține și de colectare și de nivelul impozitelor și de modul în care cheltuielile sunt gestionate”, a declarat Sporiș.

Calculele estimative ale AmCham arată că, în cazul în care România revine începând din anul 2025 la cota unică de 16%, așa cum a fost introdusă în anul 2005, veniturile suplimentare la bugetul de stat ar putea să fie cu mai mari cu peste 1,6% din PIB”, a mai spus Cristian Sporiș. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El arată că cota unică aduce echitate pentru toți contribuabilii și uniformizarea sistemului fiscal prin eliminarea avantajelor artificiale și a distorsiunilor. Potrivit lui, cota unică este un sistem simplu, conformarea voluntară este ridicată și nu este multă complicație în a calcula și plăti la bugetul statului contribuțiile.

Și Vlad Boeriu, Chair Taxation Committee, spune că cota unică de impozitare vine cu niște avantaje. „Simplitate atât pentru contribuabili, cât și pentru autoritatea fiscală. Crește conformarea voluntară și lucrul aceasta s-a văzut inclusiv din momentul în care România a introdus cora unică. Și închide portițe pentru diferite alternative. Și cred că avantajul competitiv pentru România din perspectivă de fiscalitate trebuie păstrat în continuare. Și înainte să stricăm și cota unică, cred că putem să vedem cât ar putea aduce în plus o cotă unică generalizată, fără atât de multe excepții. Și haideți să vedem ce va produce digitalizarea, pentru că mediul de afaceri a fost expus unei digitalizări accentuate a sistemului fiscal în ultimii ani, fie că vorbim de SAF-T, mai nou e-Factura, e-Transport, acum se vorbește și de e-TVA. Toate aceste măsuri au fost luate cu un efort mare la nivelul mediului de afaceri și cu calcule de reducere a evaziunii fiscale și într-un final de colectare a unor sume suplimentare la bugetul de stat exact din zonele gri. Credem că vor avea efect în următoarea perioadă. Unele rezultate deja se văd în colectare suplimentară din aceste eforturi de digitalizare. Și cred că ar trebui să ne uităm să vedem ce obținem înainte să înainte să stricăm partea de cotă unică. Mai mult, toată partea de digitalizare a venit tocmai să închidă anumite portițe care erau exploatate la limita legii sau ilegal de către o parte din mediul de afaceri. Or, nepăstrarea cotei unice va deschide alte porțite”, afirmă Boeriu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu stiu care e avantajul AmCham din chestia asta.
    Deci vor o marire la 16% pentru veniturile din salarii (10% in prezent) si din dividende (8%).

  2. “Suntem de acord că nu are cum să fie sustenabile astfel de niveluri ale deficitului bugetar” ===> traducere: Suntem de acord ca trebuie muls doar privatul, de la noi statul are ok-ul de a face in continuare angajari, mariri de salarii si pensii si de a continua politica falimentara a pensiilor speciale. Toate acestea, desi bugetul nu permite. E absolut ok, de inteles.

  3. De ce nu-si vad americanii de treaba lor? Real nu mă interesează ce vor ei ca nu investesc ei bani aici. Jet!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.