ANAF a obţinut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele 8 luni ale anului, o creştere cu 22,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent

ANAF Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obţinut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele 8 luni, o creştere cu 22,4% indice nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, citat de Agerpres.

“Activitatea ANAF în primele 8 luni ale anului a dus la colectarea unor venituri bugetare în valoare de 246,2 miliarde de lei, respectiv o creştere cu 22,4% indice nominal, respectiv 12,5% indice real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv august 2021. Iar dacă ne raportăm la cele 8 luni de zile am încasat în plus 45 de miliarde de lei faţă de cele 8 luni din anul 2021 când s-au încasat 201,2 miliarde de lei. Gradul de realizare a fost de 106,6% raportat la legile bugetare”, a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.

El a menţionat că în primele 8 luni ale anului rambursările de TVA au continuat în ritm accelerat, ajungând la 18,1 miliarde de lei, faţă de 16,5 miliarde de lei rambursaţi în primele 8 luni din 2021.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit datelor prezentate în conferinţă, în luna august s-au colectat venituri bugetare nete în sumă de 29,1 miliarde de lei, mai mult cu 5 miliarde de lei faţă de luna august 2021.

Potrivit şefului ANAF, una dintre marile provocări ale instituţiei o reprezintă realizarea componentei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă instituţia a atins toate jaloanele şi ţintele pentru această perioadă din an, unele fiind chiar devansate. Astfel, era stabilit ca ţintă înrolarea a 600.000 de case de marcat până la finalul anului, iar în prezent sunt conectate 619.189 de case de marcat la sistemul ANAF. De asemenea, era stabilit ca numărul de utilizatori ai spaţiului privat virtual (SPV) să ajungă la 1.009.679 de utilizatori până la finale anului, iar la 8 septembrie erau 1.017.371 de utilizatori.

Totodată, Heiuş a amintit că, începând cu data de 1 martie, neplata contribuţiilor şi impozitelor cu reţinere la sursă este deja infracţiune. În colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, a fost înaintat miercuri dosarul pentru continuarea cercetărilor în cazul unui număr de 52.976 de contribuabili activi care aveau înregistrată ca şi obligaţii totale suma de 373 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: