Piața de capital locală, mai puțin afectată de zona negocierilor tarifare, a beneficiat de mișcarea ascendentă a cotațiilor bursiere interne, reușind să recupereze în întregime decalajul de performanță față de marile piețe bursiere internaționale din ultimul an, arată Alin Brendea, analist bursier în cadrul Prime Transaction.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Pentru a surprinde o comparație cu adevărat relevantă, am folosit indici de tip total return atât pentru piața locală (BET-TR), cât și pentru cea americană (SPXTR) și cea europeană (STOXXR). Astfel, în ultimul an, piața românească a revenit pe prima poziție în această competiție bursieră”, spune acesta.

Indicele local BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din prima ligă bursieră, înregistrează o creștere de peste 31% de la începutul acestui an, în timp ce indicele de referință BET afișează un avans de 24,6%, conform datelor BVB.

În lipsa unor noi măsuri guvernamentale de impact, atenția pieței începe să se mute spre sezonul raportărilor financiare, care a început pe 31 iulie și se va încheia la finalul lunii august. Majoritatea raportărilor sunt concentrate la jumătatea și la sfârșitul lunii curente.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

„Traversăm o perioadă cu tot mai puține noutăți programate, specifică sezonului estival și perioadei concediilor. În plus, creșterea semnificativă a pieței din ultimele zece săptămâni aduce, în pragul raportărilor semestriale, o justificată stare de prudență. Ca atare, este posibil să vedem în această perioadă o lichiditate bursieră mai redusă și o volatilitate a cursurilor de tranzacționare în scădere”, explică Brendea.

Creșterile din ultimele săptămâni au adus 19 dintre cei 20 de emitenți, ce compun BET, în teritoriu pozitiv în acest an (singura excepție fiind Sphera Franchise Group). Jumătate dintre acești emitenți înregistrează creșteri ale cotațiilor de cel puțin 28%, atingând chiar o performanță bursieră de 83% în cazul Transgaz (TGN).

„Bursa românească continuă să urce într-un ritm susținut, adăugând peste 1% la creșterile înregistrate în acest an. Deocamdată, trendul de creștere al pieței locale rămâne intact și poate genera noi maxime istorice în orizontul de timp scurt”, mai spune Alin Brendea.

Piețele bursiere au traversat raliuri importante în acest an. În aceste condiții, ne putem întreba ce factori de sprijin mai putem identifica în a doua parte a anului pentru susținerea trendurilor ascendente. Posibilitatea unor corecții sau stagnări la actualele niveluri este una tot mai ridicată, avertizează analistul.

„Este nevoie să privim cu prudență contextul economic actual. Creșteri de 20%–25% ale pieței bursiere locale merită să fie „apărate” prin marcarea parțială a profiturilor obținute și prin reanalizarea stării pieței și a emitenților, pe baza rezultatelor financiare care încep să fie publicate în prezent”, spune Alin Brendea.