Analiză. Care au fost măsurile de contracarare a crizei energetice în UE și care au fost efectele. România, preocupată întâi de îndestularea bugetului de stat și abia ulterior de protejarea consumatorilor

facturi bani energie Sursa foto: Economedia / Ilona Andrei

România se află în rândul țărilor cu cele mai mici sume alocate rezolvării crizei energetice și a fost preocupată întâi de îndestularea bugetului de stat și abia ulterior de protejarea consumatorilor, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Alături de măsurile de acces la alte surse de energie decât cele din Rusia, UE a acordat o derogare de la principiile pieței libere până la data de 31 decembrie 2023, și fiecare țară și-a realizat propriile măsuri privind ajutorarea consumatorilor să facă față creșterii de preț. Nu poți intervenii în piața de energie europeană și să schimbi doar unde vrei ce vrei, astfel încât să rezulte ce îți dorești să arăți și să ai pretenția că lucrurile vor și funcționa.

Unele țări au înțeles acest lucru și au activat mecanisme care să ajute consumatorii, dar să nu creeze disfuncționalități ale pieței, altele nu au înțeles. În figura următoare se pot vedea măsurile care au fost luate de diferite țări și care a fost ponderea lor rândul măsurilor luate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Defalcarea măsurilor care au vizat accesibilitatea din punct de vedere financiar al consumatorilor la energie ieftină:

Sursă: ACER – Analiza la nivel înalt a măsurilor de urgență energetică, 20 martie 2023

În 2022, Consiliul a convenit asupra unui obiectiv de reducere voluntară cu 15% a cererii de gaze (sau 45 mld mc) până în primăvara anului 2023, care a fost depășit prin scăderea cererii cu 18% (sau 53 mld mc), toate sectoarele reducându-și cererea de gaze. Pe baza acestei experiențe, obiectivul voluntar a fost extins până în martie 2024 și se estimează economisirea a aproximativ 60 mld mc de gaz. În octombrie 2022, Consiliul a introdus măsuri excepționale, limitate în timp, cu scopul de a reduce cererea de energie electrică și de a redistribui clienților finali veniturile extraordinar de ridicate din sectorul energetic. Regulamentul a stabilit obiectivul de reducere a cererii globale de energie electrică cu 10% și cu cel puțin 5% în timpul orelor de vârf. Deși reducerea cererii în timpul orelor de vârf a fost realizată, reducerea consumului global de energie electrică cu 10% a reprezentat o provocare pentru statele membre.

De la începutul conflictului din Ucraina, a fost pus în aplicare un răspuns politic puternic pentru a contracara efectele crizei energetice. Măsurile de politică adoptate pot fi împărțite în două categorii principale: (i) măsuri structurale care abordează consumul, furnizarea și stocarea gazelor naturale și (ii) măsurile de reducere fiscală destinate în principal să sprijine firmele și gospodăriile afectate de creșterea prețurilor la gaze și energie.

Defalcarea măsurilor care au vizat securitatea aprovizionărilor:

Sursă: Eurostat

Principalele măsuri anticriză în anul 2021 – 2023, au fost cele care au ajutat consumatorii prin vouchere și reducerea taxelor și tarifelor, care au însumat 65% din totalul măsurilor aplicate. Această situație a făcut să existe o protecție importantă a consumatorilor de gaze și energie electrică, atât pe timpul crizei, dar consumatorii să beneficieze de prețuri corecte imediat ce piața a devenit din nou funcțională.

România a abordat din perspectiva de securitate a aprovizionării, creșterea obligației privind cantitatea de gaze stocată de către furnizori și din perspectiva măsurilor care au vizat accesibilitatea din punct de vedere financiar al consumatorilor la energie ieftină limitarea prețului la vânzarea cu ridicată și reglementarea prețului la vânzarea cu amănuntul.

Asociația Energia Inteligentă arată astfel că România a fost în opoziție cu majoritatea țărilor europene, acestea fiind preocupate de ajutorarea consumatorilor, și nu de îndestularea bugetului de stat și abia ulterior de protejarea consumatorilor.

Creșterea costurilor cu energie (gaze + energie electrică) la nivelul unei gospodării între 2020 – 2023 și veniturile pe cap de locuitor alocate de guverne pentru compensarea crizei energetice în perioada sept 2021 – ian 2023

Sursă: Eurostat, Bruegel și AEI

În graficul de mai sus se prezintă datele Bruegel, privind veniturile pe cap de locuitor alocate statelor UE pentru a depăși criza energetică din perioada 2021 – 2023, unde România se prezintă în rândul țărilor cu cele mai mici sume alocate rezolvării acestei crize și se găsește pe primul loc sub aspectul creșterii costurilor cu energia (gaze și energia electrică) pentru o gospodărie în perioada 2020 – 2023, conform calculelor AEI pe baza datelor EUROSTAT.

În urmă cu o lună, Asociația Energia Inteligentă, printr-o scrisoare deschisă solicita Guvernului României, adoptarea unui Plan de Măsuri pentru pregătirea perioadei post plafonare, care a determinat apariția unui plan privind modificarea legislației existente privind plafonarea prețurilor la gaz și energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu poți intervenii în piața de energie europeană și să schimbi doar unde vrei ce vrei, astfel încât să rezulte ce îți dorești să arăți și să ai pretenția că lucrurile vor și funcționa.
    Pe lângă greșeala de ortografie , nu înțeleg nimic !

    În figura următoare se pot vedea măsurile care au fost luate de diferite țări și care a fost ponderea lor rândul măsurilor luate.
    Nu înțeleg !
    Sursă: ACER – Analiza la nivel înalt a măsurilor de urgență energetică, 20 martie 2023.
    Ce înseamnă analiză la nivel înalt ?
    Al doilea grafic este ilizibil și lipsesc explicațiile la unele măsuri.
    Mă opresc . Poate refaceți articolul pentru a înțelege ce măsuri au luat alții și noi nu .

  2. Trebuie sa il laud pe comentatorul precedent. Nu am auzit niciodata de asociatia asta si articolul e un rebut, desi subiectul e interesant. Ce inseamna ‘indestularea bugetului’? Pe linga ca e prost exprimat, ideea este ca e ceva rau? atunci de ce ne chinuim sa reducem deficitul bugetar de la sase la trei la suta? ce masuri nu distorsioneaza piata de energie, si care piata, asta in care e razboi si se dicteaza de la BXL suspendarea pietei? Zau. Informatia principala ar fi fost linkul la raportul discutat, dar acesta lipseste, deci nu stim daca era prost sau ziaristul nu a fost in stare sa il rezume. Cobfuzia e sporita si pentru ca graficele sunta le Bruegel, iar in text e vorba de alta asociatie care face vizite la guvern. Altfel, luptam cu fake news pe toate canalele….

  3. Laudatorii guvernului nu mai prididesc sa se mire si sa se faca ca nu pricep ce arata foarte clar ultimul grafic.
    Ceea ce spune articolul este partial corect. Acest guvern ticalos a fost preocupat doar de cresterea veniturilor la bugetul de stat sub orice forma inclusiv prin cresterea uriasa a pretului la energie pe seama consumatorilor ( protectia consumatorilor nu doar ca este inexistenta ci consumatorii sint jefuiti). Cei mai loviti au fost consumatorii casnici. Este inadmisibil ca Romania care isi asigura necesarul de gaz metan sa fie pe locul 3 in UE la pretul gazului iar noi sa platim facturi la gaz de peste 1000 de lei lunar in timp de bulgarii care importa 100% sa aiba pret cu cel putin 35% mai mic.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.