Analiză: Companii din IT care oferă cele mai mari salarii pentru angajații români/ Microsoft, Endava și Cognizant Solution, în top trei. Surprinzător, divizia Amazon în România oferă cei mai puțini bani

bani, salariu, companii

Microsoft, Endava și Cognizant Solutions sunt firmele de IT care oferă cele mai mari salarii medii nete din România, arată calculele Economedia realizate pe baza datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Au fost luate în calcul firmele de IT cu cele mai mari cifre de afaceri.

Microsoft este compania americană fondată de Bill Gates, unul dintre cei mai mari producători de software din lume, cu peste 90.000 de angajați în mai mult de 100 de țări. Microsoft avea 1.033 de angajați în România în 2020, iar salariul mediu net pe lună era de 11.745 lei (2.375 euro). (Salariul mediu net a fost calculat după formula: cheltuieli totale de personal/ număr de angajaţi/ 1,7 (diferenţa brut/ net)/ 12 luni).

Pe locul doi se clasează Endava, compania britanică de servicii și soluții IT, ce are centre de dezvoltare și suport în Marea Britanie, România și Republica Moldova. În România, compania a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de peste 764 milioane lei și 2.965 de angajați. Salariul mediu net plătit în 2020 pe lună ajungea la 9.742 lei (1.970 euro).

Următoarea în clasamentul ONRC se află Cognizant Solutions, o companie multinațională americană de consultanță și servicii de tehnologie a informației. Cognizant Solution avea 1.876 de angajați în România în 2020, iar salariul mediu net pe lună era de 9.205 lei (1.860 euro).

Deși IBM România a avut în 2020 cea mai mare cifră de afaceri (peste 952 milioane lei), se află pe locul 5 în clasamentul ONRC. IBM este o corporație americană producătoare de tehnologie avansată, cu sediul la Armonk, New York. IBM România, subsidiara locală a companiei americane cu acelaşi nume a raportat în 2020 o cifră de afaceri de peste 952 milioane lei și avea un număr de 3.291. Salariul mediu net pe lună în 2020 a fost de 8.852 lei (1.790 euro).

Compania IT din clasamentul ONRC, care oferă cele mai mici salarii medii este divizia Amazon în România, de 5.000 lei.

În top se află doar companii străine, nu este prezentă nicio companie cu capital românesc.

Companiile din IT care oferă cele mai mari salarii medii nete

FIRMACifra de afaceri 2020Număr salariați 2020Cheltuieli de personal 2020Salariu mediu net lei/lunăSalariu mediu net euro/lună
Microsoft467.432.1071.033247.502.18311.7452.375
Endava764.132.3842.965589.277.6839.7421.970
Cognizant Solution444.418.3981.876352.282.1729.2051.861
Oracle818.956.5432.325422.470.2648.9071.801
IBM952.446.6323.291594.269.2438.8521.790
Oracle Global Services446.243.1752.001349.959.2088.5731.733
Ericsson Telecommunications787.864.7492.699433.562.2697.8741.593
Atos544.594.3712.419360.258.2437.3001.476
Amazon Development Center443.038.5683.209327.700.4455.0061.012

 

Sursă foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *