Analiză: Industria globală a bunurilor de lux va atinge o valoare de piaţă de aproximativ 1.400 miliarde de euro în acest an, în creștere cu 21% față de anul trecut

luxury shopping, cumparaturi Sursa foto: Pexels

Industria globală a bunurilor de lux va atinge o valoare de piaţă de aproximativ 1.400 miliarde de euro în venituri din vânzări în acest an, în creştere cu 21% faţă de 2021, spune Radu Puiu, analist financiar în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România, citat de News.ro. Potrivit acestuia, Generaţia Y (născuţi între 1981-1995) şi Generaţia Z (născuţi între 1996-2010) au fost responsabile pentru întreaga creştere a pieţei în 2022.

”Piaţa globală a bunurilor de lux a continuat să avanseze în cursul anului 2022, în pofida condiţiilor economice şi de consum extrem de incerte. Tinerii au impulsionat vânzările în acest domeniu, care au crescut cu circa 21% faţă de anul precedent şi se estimează un trend ascendent şi în următorii zece ani”, arată Radu Puiu, financial analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România.

O analiză despre starea sectorului de lux realizată de Bain & Company şi Altagamma estimează că industria globală a bunurilor de lux va atinge o valoare de piaţă de aproximativ 1.400 miliarde de euro în venituri din vânzări în acest an, în creştere cu 21% faţă de 2021.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Indiferent de provocările economice actuale, piaţa de lux a continuat să aibă performanţe puternice pe tot parcursul acestui an, până în prezent, înregistrând  câştiguri pentru branduri la nivel general şi o creştere pozitivă pentru aproximativ 95% dintre mărci.

În mod convenţional, se credea că mărcile de lux şi clientela lor bogată sunt în mare măsură indiferente faţă de recesiuni economice, datorită averii personale mai mari a clienţilor şi, prin urmare, creării unui model de afaceri solid pentru mărci.

De asemenea, Generaţia Y (născuţi între 1981-1995) şi Generaţia Z (născuţi între 1996-2010) au fost responsabile pentru întreaga creştere a pieţei în 2022.

În următorii ani, cheltuielile generaţiei Z şi Generaţiei Alpha (născuţi între 2010-2024) vor creşte de trei ori mai repede decât pentru alte generaţii până în 2030, reprezentând o treime din piaţă.

”Acest lucru este, parţial, determinat de o afinitate mai precoce faţă de lux. Consumatorii din generaţia Z încep să cumpere articole de lux cu aproximativ 3 până la 5 ani mai devreme decât cei din Generaţia Y (la 15 ani, faţă de 18-20), iar generaţia Alpha este prognozată să se comporte într-un mod similar. Pieţele din SUA şi Europa au dat dovadă de putere, dar există şi pieţe noi care prezintă potenţial, cum ar fi Asia de Sud-Est şi Coreea de Sud. India şi ţările emergente din Asia de Sud-Est şi Africa au un potenţial semnificativ, dar trebuie să-şi îmbunătăţească infrastructura. China rămâne un jucător crucial pentru piaţa de lux, dar este încă sub nivelurile din 2021, din cauza restricţiilor în curs, şi este aşteptată să revină la nivelurile de anul trecut între prima şi a doua jumătate a anului 2023”, spune analistul.

Baza de consumatori a pieţei de lux se extinde, cu aproximativ 400 de milioane de consumatori în 2022, estimându-se să se extindă la 500 de milioane până în 2030.

Primele cinci companii de pe piaţa globală a bunurilor de lux după vânzări sunt LVMH (Louis Vuitton Moet Hennessy), Richemont (Cartier, Montblanc), Nike (Nike, Inc.), PPR (Prada Group) şi Burberry Group plc (Burberry Ltd. ), însumând 49% din vânzările globale în 2021.

Acţiuni din sectorul de lux precum LVMH (Moet Hennessy Louis Vuitton), Restoration Hardware sau Ferrari au depăşit performanţa indicelui american S&P 500 în ultimii ani şi au beneficiat de o piaţă în creştere, o economie globală în expansiune şi creşterea veniturilor în rândul consumatorilor din clasa superioară care au profitat de boom-ul pieţelor de capital în perioada pandemică.

Potrivit Bank of America, în 2021, companiile de lux au cheltuit peste 12 miliarde de euro pentru publicitate, mai mult de dublu faţă de bugetul publicitar de 5,7 miliarde de euro faţă de acum 10 ani.

Din 2010 până în 2019, grupul de mărci de lux pe care banca le-a analizat şi-a majorat cheltuielile publicitare cu peste 140%, depăşind creşterea de 95% pentru agenţii de publicitate în general, ceea ce înseamnă că marile branduri acaparează o cotă mai mare a pieţei de publicitate.

În eventualitatea în care recesiunea se va confirma anul viitor, acest efect va fi exacerbat.

Multe companii de retail devin mai conservatoare în climatul economic actual şi încearcă să reducă costurile.

Deşi nu sunt total imune, companiile de lux sunt prognozate să înregistreze o creştere a veniturilor cu 21% în acest an.

”LVMH şi Richemont sunt două exemple bune ce arată rezilienţa industriei. Acţiunile europene ale LVMH au scăzut cu doar 4,73% în acest an, în timp ce acţiunile Richemont s-au depreciat cu aproximativ 11% de la începutul anului. Ambele companii au depăşit cu uşurinţă scăderile marcate de indicii majori din SUA”, relevă analiza.

LVMH, cu sediul în Paris, este cea mai mare companie de lux din lume. Deţine 75 de mărci din cinci categorii: vinuri şi băuturi alcoolice, modă şi piele, parfumuri şi produse cosmetice, ceasuri şi bijuterii. Brandurile sale de top includ Louis Vuitton, Dior, Loewe, Fendi, Tiffany, Bulgari şi Sephora.

Richemont, care are sediul în Bellevue, Elveţia, este o companie semnificativ mai mică decât LVMH. Deţine 26 de mărci de bază, inclusiv Cartier, Chloé şi Dunhill.

LVMH şi Richemont s-au confruntat cu dificultăţi în perioada pandemiei, în timp ce magazinele fizice au fost închise şi turismul şi sectorul de călătorii au fost afectate de restricţii. Cu toate acestea, ambele companii s-au recuperat rapid, pe măsură ce aceste probleme s-au temperat.

Multe dintre cele mai puternice mărci din lume sunt companii de lux, iar o astfel de putere aduce avantaje competitive semnificative şi marje de profit mari.

Companiile din sectorul de lux pot fi interesante pentru crearea unui portofoliu echilibrat.

”De asemenea, companiile de lux au un istoric de performanţe superioare pieţei ample şi, din moment ce sectorul este format din companii cu un istoric dovedit, pot reprezenta investiţii cu un nivel de risc mai redus. Deşi sunt ciclice, o serie de tendinţe favorizează companiile de lux pe termen lung. Acestea includ extinderea pieţei de bunuri de lux în China şi o creştere a veniturilor în SUA şi Europa, fapt ce a alimentat creşterea pieţei de bunuri de lux. Catalizatorii pentru cererea de bunuri de lux, cum ar fi caracterul de exclusivitate şi statutul oferit de acestea, sunt atemporale, ceea ce înseamnă că acest sector ar trebui să continue să evolueze interesant pe termen lung”, precizează analistul.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: