Expansiunea rapidă a sectorului medical privat se reflectă și în domeniul imobiliar: marile rețele de clinici și spitale medicale private din București ocupă în prezent spații cu o suprafață totală de peste 215.000 mp, potrivit unei analize a companiei de servicii imobiliare iO Partners. Aproximativ 40% din aceasta suprafață, respectiv 86.000 mp, reprezintă spații închiriate în clădiri de birouri moderne, adesea poziționate lângă marii poli de birouri din nordul, centrul și vestul Bucureștiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Restul suprafețelor ocupate de sectorul medical privat, circa 130.000 mp, sunt închiriate însă în clădiri din afara stocului competitiv sau sunt situate în clădiri deținute chiar de operatorii medicali. În stocul competitiv intră clădirile de birouri aflate la închiriere, de clasa A și clasa B, cu o suprafață închiriabilă de minim 2.000 mp, livrate începând cu anul 2000.

Veniturile populației au crescut în ultimii ani, iar pandemia COVID-19 a stimulat un segment larg din populație să acorde mai multă atenție problemelor de sănătate și mai ales prevenției.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Maria Florea, Head of Office Advisory, iO Partners România
Maria Florea, Head of Office Advisory, iO Partners România

„Clinicile și spitalele private reprezintă o parte importantă a stocului de spații de birouri, venind însă la pachet cu cerințe specifice complexe comparativ cu un chiriaș tipic de spații de birouri. Nu orice spațiu este potrivit pentru un astfel de serviciu, deci trebuie efectuată o analiză detaliată în prealabil”, arată Maria Florea, Head of Office Advisory în cadrul iO Partners România.

În ultimii doi ani, sectorul medical privat a închiriat în total peste 40.000 mp în clădirile de birouri moderne din București. Astfel, suprafețele închiriate de operatorii medicali privați ajung în prezent să însumeze circa 2,5% din stocul modern de birouri din București, de aproximativ 3,4 milioane mp.

Există în continuare mult potențial pentru extinderea sau migrarea clinicilor medicale private în spații de o calitate mai bună sau care sunt mai bine amplasate în raport cu potențialii clienți și cu rețelele de transport în comun. Zone vaste în București, mai ales în marile cartiere rezidențiale, dar și unele zone de birouri, sunt încă slab deservite de clinici medicale private. Totodată, există mult loc de extindere și la nivelul orașelor regionale și de dimensiune medie.

Alexandru David, Head of Research, iO Partners România
Alexandru David, Head of Research, iO Partners România

„Operatorii de servicii medicale private caută să își poziționeze spațiile în apropierea principalelor zone de birouri din oraș, întrucât acestea le furnizează o clientelă consistentă și constantă”, precizează la rândul său Alexandru David, Head of Research în cadrul iO Partners România.

Potrivit analizelor realizate de departamentul său, în topul preferințelor operatorilor medicali se regăsesc zonele de birouri Dimitrie Pompeiu (31% din suprafață ocupata de operatorii medicali), zona Central Business District (21%), Floreasca – Barbu Văcărescu (18%) și Centru-Vest (14%).