Angajații din anumite bănci din România vor avea garantat un salariu minim, mai mare decât cel minim pe economie și vor primi un pachet de plăți compensatorii în caz de concediere din motive neimputabile lor, conform unui nou contract colectiv de muncă semnat între sindicatele bancare și mai multe bănci din România, au anunțat Federația Sindicatelor din Industria Financiară și Consiliul Patronatelor Bancare din România.
Pentru început, noul contract colectiv de muncă va fi aplicabil doar salariaților băncilor membre CPBR, anume Banca Comercială Română (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank, la fel ca și cele două contracte colective precedente negociate la nivel de sector, dar aplicabile la nivel de grup de unități. Cele cinci bănci membre CPBR angajează circa jumătate din numărul lucrătorilor din sectorul bancar din România. Federația sindicală FSIF are printre membrii săi sindicate la nivel de unitate din BCR, BRD-GSG și UniCredit Bank, în timp ce federația sindicală FSAB are sindicatul Raiffeisen Bank ca membru care e reprezentat și la nivel de parte patronală în CPBR.
Aplicarea măsurilor la nivelul întregului sector se va face după avizarea de către Consiliul Tripartit și aprobarea de către Guvern.
Negocierile s-au purtat între:
- FSIF (Federația Sindicatelor din Industria Financiară), ce include sindicate care reprezintă lucrători din următoarele bănci: BRD, BCR, UniCredit, Banca Transilvania, OTP Bank, CEC Bank, First Bank, Exim Banca Românească, Libra Bank;
- FSAB (Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci), ce include sindicate care reprezintă lucrători din Raiffeisen Bank și Alpha Bank;
- și CPBR (Consiliul Patronatelor Bancare din România).
„Semnarea acestui contract reprezintă un pas important pentru dialogul social din sectorul bancar și pentru comunitatea sa de lucrători. Asta cu atât mai mult cu cât traversăm o perioadă de fuziuni și achiziții în piața bancară din România, totul pe fondul unei tendințe mondiale de digitalizare și automatizare a domeniului bancar, care poate afecta un număr semnificativ de locuri de muncă. De aceea, am insistat ca pachetul de salarii compensatorii să ajungă până la 6 salarii, în funcție de vechimea în bancă a angajatului”, transmite Federația Sindicatelor din Industria Financiară.
Conform Federației, implementarea eficientă a prevederilor contractului în toate băncile din România va fi un mare pas înainte pentru stabilirea unor standarde minime garantate pentru angajații sectorului.
La intrarea sa în vigoare la nivelul întregului sector de activitate, va deveni primul Contract Colectiv aplicabil sectorial din mediul economic privat.