UPDATE. ANIS: Eliminarea facilităților pentru IT-iști ar avea un „beneficiu marginal” pentru buget, de până la 1,2 miliarde de lei, și un impact negativ asupra industriei

digitalizare, calculator, cod, programare Sursa foto: Pixabay

O eventuală eliminare a facilităților fiscale pentru angajații din sectorul IT ar avea un „beneficiu marginal” pentru buget – adică între 0,9 și 1,2 miliarde lei anual –, dar, în același timp, ar avea un impact economic negativ, susține conducerea Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, într-o precizare transmisă la solicitarea Economedia. Introducerea unui prag arbitrar de impozitare a salariilor în IT, cu termen de implementare scurt, fără analiză de impact și fără consultarea industriei ar lovi exact în specialiștii cu experiență în proiecte mari, cele mai multe internaționale, și în cei cu experiență în tehnologii noi, completează președintele ANIS.

Reprezentanții industriei amintesc că lideri politici s-au exprimat anterior public pentru păstrarea facilității fiscale pentru o parte dintre angajații din IT.

Noul pachet fiscal de măsuri care vizează mai multe domenii ar fi fost deja agreat de liderii coaliției PSD-PNL, iar în cazul sectorului IT noutatea este că scutirea de plata impozitului pentru angajații din IT va fi valabilă doar pentru veniturile sub un anume plafon, care urmează să fie stabilit. Veniturile peste acel plafon vor fi impozitate cu 10%.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

I-am întrebat și pe reprezentanții ANIS care e poziția lor în ceea ce privește noul pachet fiscal.

„În ceea ce priveste facilitatea fiscală pentru o parte dintre angajații din IT, atȃt premierul, cȃt și ministrul economiei și președintele Senatului s-au pronuntat public pentru păstrarea ei. Considerăm că este o decizie corectă de politică economică, pentru mai multe motive: în primul rȃnd că o eventuală eliminare a facilității ar avea un beneficiu marginal pentru buget – anual înseamnă undeva între 0,9 – 1,2 miliarde lei, în același timp ar avea un impact economic negativ, atȃt asupra industriei de IT, cȃt și transversal, în alte sectoare economice”, a menționat Corina Vasile, Director Executiv ANIS.

Pachetul fiscal are scopul de a acoperi o gaură suplimentară la buget, peste deficitul bugetar de 4,4% din PIB asumat prin legea bugetului. Oficial, deficitul suplimentar la buget a fost de 9 miliarde lei doar în primele cinci luni ale anului, adică diferența dintre programul de încasări al ANAF și încasările efective. Lideri politici din coaliție au vorbit însă de un deficit suplimentar de 20 de miliarde lei în prima jumătate a anului.

„Avem încredere că patronatele vor fi consultate cu privire la eventualele măsuri fiscale, astfel încât să avem predictibilitate în materie fiscală”, a completat aceasta.

De asemenea, 96% dintre managerii companiilor de IT, membre ale Transilvania IT Cluster, asociație reprezentantivă pentru a doua cea mai mare piață de IT a țării, sunt de părere că propunerea ministrului Finanțelor de a renunța la scutirile de taxe din sectorul IT va avea un impact negativ asupra organizațiilor pe care le conduc, arată un sondaj intern. Doar 4% dintre reprezentanții companiilor care au participat la acest studiu cred că măsura avansată de ministrul Finanțelor nu le-ar afecta compania. Acestea sunt concluziile unei cercetări în interiorul comunității Transilvania IT Cluster în perioada iunie – iulie 2023. Reprezentanții companiilor de IT cer, în principal, predictibilitate și au o serie de propuneri pentru a diminua impactul negativ al modificărilor fiscale. În cazul eliminării facilităților, principalele companii afectate vor fi cele autohtone, pentru că cele străine vor putea opta ușor pentru relocare, explică, pentru Economedia, Bianca Muntean, managerul clusterului.

UPDATE. ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a transmis câteva precizări suplimentare. Astfel, asociația apreciază că eventuala introducere a unui prag de impozitare a veniturilor salariaților din IT, informație vehiculată în spațiul public, ar avea un impact puternic negativ atât asupra companiilor locale, cât și a celor multinaționale care au activități cu valoare adăugată mare în România, precum și un impact negativ transversal în economie, într-o perioadă în care este nevoie de un efort public și privat pentru digitalizare și adoptarea noilor tehnologii.

“Atât prim-ministrul României, cât și președintele Senatului și ministrul Economiei au recunoscut recent că industria IT din România are o specificitate și o contribuție strategică atât în economia României, cât și pentru atingerea obiectivelor de digitalizare asumate. Cu toții ne dorim o absorbție cât mai bună a fondurilor europene și desigur reducerea deficitului, însă o măsură care taxează excelența și experiența în acest domeniu poate avea un efect devastator”, transmite ANIS.

“Introducerea unui prag arbitrar de impozitare a salariilor în IT, cu termen de implementare scurt, fără analiză de impact și fără consultarea industriei ar lovi exact în specialiștii cu experiență în proiecte mari, cele mai multe internaționale, și în cei cu experiență în tehnologii noi. Companiile din România au făcut și fac eforturi mari să poată păstra în țară acești specialiști, în condițiile în care ei sunt ofertați de companii de pe piețele globale. De asemenea, industria în ansamblu a investit constant în ultimii 20 de ani, în parteneriat cu universitățile românești, în păstrarea și dezvoltarea la nivel competitiv a educației de specialitate”, spune Mihai Matei, președintele ANIS.

Reprezentanții industriei amintesc că sectorul de IT din România a crescut de 3 ori mai repede decât media națională în ultimii 10 ani, acest lucru datorându-se atât investițiilor pe care mediul privat le-a făcut în educația specialiștilor, cât și facilităților fiscale și a stabilității cu privire la această măsură. Pentru un beneficiu marginal de maximum 900 – 1,2 miliarde lei anual la bugetul de stat, fără studiu de impact, Guvernul riscă pierderi de ordinul miliardelor de euro prin deteriorarea competitivității uneia dintre cele mai performante industrii ale României.

“În contextul în care suntem la debutul unei noi revoluții industriale, catalizată de avansul rapid al noilor tehnologii, industria are nevoie de accelerarea competitivității și inovării pentru a nu pierde șansa de trece de la o industrie în dezvoltare, la o industrie matură, bazată pe cercetare de vârf și proprietate intelectuală creată la noi în țară. Despre aceste măsuri necesare pentru avansul industriei și economiei ne dorim să dialogăm cu Guvernul. De aceea considerăm că, în acest moment, o măsură de tipul celei vehiculate ar fi o eroare de politică economică și un pas înapoi în dezvoltarea economică a României”, a spus Mihai Matei.

Ce propuneri au venit din partea sectorului IT de la Cluj:

Reprezentanții pieței IT, despre modificările fiscale cu impact în sector: “Trebuie să și pui ceva în loc. Altfel, principalele companii afectate sunt cele autohtone/ Multinaționalele pur și simplu se vor muta”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Până când trebuie să beneficieze cei din IT de scutiri ?
    Până in 2030 ? Sau 2040 ? Ori fără limită de timp!
    Tupeu ca la magistrați si alți beneficiari de scutiri de taxe și impozite ori bonusuri nejustificate.
    Se zice că suntem egali , dar totul până la bani !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.