ANPC a amendat Enel cu 10 milioane de euro, pentru că a facturat energie la preț mai mare pentru 300.000 de gospodării/ Reacția companiei

Sigla Enel. sursa: Enel sursa foto: Enel

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță vineri că a sancționat Enel Energie cu o amendă contravențională în valoare de 52 milioane de lei (10,4 milioane de euro), pentru că nu a aplicat corect măsurile de plafonare a prețului la energie și a facturat la un preț mai mare. Aceasta este cea mai mare amendă aplicată de ANPC pentru un furnizor până acum.

UPDATE 17.00 Enel Energie transmite că diverse instituții ale statului au interpretări diferite ale legislației, că legislația nu acoperă anumite cazuri particulare, dar că compania a aplicat prevederile favorabile consumatorilor, atunci când a fost cazul. Reacția integrală a companiei poate fi citită la finalul articolului.

Știrea inițială

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În urma acțiunii de control desfășurate la jumătatea lunii septembrie, de comisarii ANPC, s-au constatat următoarele aspecte:

  • facturarea consumului lunar al energiei electrice din luna februarie 2023 nu se realizează conform legislației în vigoare, la un preț final al energiei electrice de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar este cuprins între 93 kWh – 100 kWh, ci la un preț final al energiei electrice mai mare de 0,80 lei/kWh;
  • facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislației în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 255,01 kWh și 300 kWh, pentru care primii 255 kWh trebuie facturați la un preț final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh, TVA inclus, iar consumul care depăşeşte 255 kWh trebuie facturat la prețul de 1,30 lei/kWh, TVA inclus;
  • facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislației în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 100,01 kWh și 255 kWh, care trebuie facturați in integralitate la un preț final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh;

Modalitatea de facturare a fost folosită în cadrul facturilor emise aferente consumului de energie electrică, începând cu data de 01.01.2023 și este în vigoare şi în prezent. Aceasta afectează, conform punctului de vedere oficial al Enel Energie SA, 303.196 locuri de consum, pentru lunile ianuarie-august 2023, la o categorie între 19.000 și 44.000 locuri de consum/lună, ceea ce a generat un prejudiciu asumat oficial de operatorul economic, în valoare de aproximativ 3.536.929 lei/lună pentru perioada menționată.

Acest fapt demonstrează, potrivit ANPC, că un număr de până la 44.000 de consumatori casnici români sunt afectați direct de calculul defectuos al facturilor, realizat de operatorul economic de la începutul anului până în prezent.

„Având în vedere circumstanțele agravante regăsite în timpul acțiunii de control și faptul că operatorul economic nu a efectuat niciun demers în favoarea consumatorilor, se impune sancționarea companiei Enel Energie SA, conform prevederilor art. 16, alin (1) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, în parioada 1.04.2022-31.03.2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, amendă contravențională de 1% din cifra de afaceri anuală a operatorului economic, din anul financiar anterior sancționării, respectiv 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro)”, arată ANPC.

Instituția precizează totodată faptul că OUG nr.27/2022 nu prevede sancțiuni contravenționale complementare, motiv pentru care odată cu amenda aplicată nu se poate dispune o măsură de restituire a sumelor încasate fără temei legal de către operatorul economic.

Toți consumatorii cărora le-a fost majorat tariful trebuie să se adreseze DIRECT operatorului economic pentru restituirea diferențelor.

ANPC mai transmite că au fost înregistrate reclamații cu privire la perceperea și încasarea la un tarif diferit de prevederile legale în vigoare respectiv OUG 27 și, drept urmare, acțiunea de control a fost extinsă la nivelul tuturor clienților operatorului economic.

Protecția Consumatorilor precizează că în acest moment se evaluează existența unor situații similare și la alte companii existente pe piața liberalizată și bineînțeles dacă situațiile vor impune se vor aplica măsuri identice.

Reacția integrală a Enel:

Enel Energie a acordat o deosebită atenție aplicării măsurilor legislative privind sprijinul clienților de energie, adoptate de către autorități în ultimii ani pe fondul creșterii prețurilor energiei la nivel european.

Astfel, echipele companiei au depus în ultimii circa doi ani eforturi semnificative și susținute pentru a implementa aproape 20 de schimbări ale sistemului de facturare a clienților, în vederea respectării repetatelor modificări de legislație primară și secundară în domeniul energiei.

Întrucât legislația la care facem referire, astfel cum a fost ea adoptată, nu acoperă toate situațiile apărute în activitatea de furnizare și particularitățile de consum ale tuturor clienților, în repetate rânduri am solicitat clarificări și am purtat discuții cu autoritățile care coordonează și reglementează domeniul nostru de activitate.

Toate aceste demersuri au avut ca scop clarificarea modalităților de aplicare a diverselor acte normative sau prevederi apărute, pentru a asigura un tratament corect și echitabil al clienților. În urma acestor discuții, au fost acceptate de către reprezentanții instituțiilor relevante pentru domeniul furnizării de energie electrică inclusiv modalitățile de aplicare a legislației în anumite situații rare, neprevăzute expres de lege.

În ceea ce privește situația de față, reprezentanții Enel Energie au fost informați de către ANPC asupra faptului că Autoritatea a primit un număr de 4 sesizări.

Astfel, pentru clienții care au o citire sau autocitire a indexului în interiorul perioadei de facturare, pentru a determina consumul total se utilizează, conform prevederilor legale actuale, o medie zilnică de consum pentru perioada pentru care nu există citire. În cazul lunii februarie, care are un număr redus de zile, această medie este mai mare decât în cazul celorlalte luni, astfel că, pentru un număr extrem de redus de clienți, acest lucru a dus la trecerea în tranșa de consum următoare. În cazul multor sesizări în care existau dubii privind indexul, am stornat facturile și am aplicat prevederile favorabile clienților.

Aceste situații, deși cu frecvență deosebit de redusă, au apărut ca urmare a aplicării reglementărilor legale, iar instituțiile relevante din domeniul nostru de activitate nu au sesizat vreun aspect care să contravină acestora.

Cu regret constatăm că diverse instituții ale statului au interpretări diferite ale legislației și celorlalte prevederi aplicabile în domeniul energiei și nu ajung să coreleze activitățile lor, pentru a oferi claritate atât clienților, cât și companiilor din domeniu.

Menționăm că Enel Energie nu a primit până în prezent decizia de sancționare, urmând ca, după ce va intra în posesia acesteia, să urmeze căile legale de contestare.

Ne menținem angajamentul de a participa la toate consultările la care vom fi invitați, cu toate instituțiile relevante, pentru a obține coerență în aplicarea prevederilor legislative în continuă schimbare, pentru a asigura o relație corectă și transparentă cu clienții noștri. Contăm pe aceeași deschidere din partea partenerilor noștri instituționali, despre care considerăm că au aceleași obiective în vederea protejării clienților și ne rezervăm dreptul de a ne apăra, în sistemul juridic, de orice interpretare abuzivă a prevederilor legale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

    • Si uite asa ANPC-ul a facut jumi-juma banii cetatenilor cu ENEL-ul.
      Adica: tu furi iar mie nu-mi dai nimic?

  1. Sa nu mai puna batrânii pe drumuri cu sesizari …sa le restituie banii din facturile viitoare …k de majorat tarifele au stiut cum da faca .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.