APIA: Înmatriculările de mașini „verzi” au ajuns la o cotă de piață de 22,9%/ Dacia Spring, urmată de Renault Megane și de Tesla Model 3, în topul preferințelor

masini Sursa foto: Pixabay

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, în primele şapte luni din 2023, cu 22,2%, în comparaţie cu perioada similară a anului anterior, iar autoturismele „verzi” au înregistrat un salt 36,5% şi au ajuns la o cotă de piaţă de 22,9%, potrivit datelor de la Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Conform statisticii oficiale, pe piaţa naţională, în topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale, după primele şapte luni din acest an, pe primul loc se află Dacia – cu 29.044 de unităţi, urmată de Renault (8.935 unităţi), Toyota (6.677), Volkswagen (6.345), Ford (6.130), Skoda (6.076), Hyundai (5.554) Mercedes-Benz (5.133), Suzuki (2.770) şi BMW (2.681).

Segmentul autoturismelor reprezintă aproximativ 84% din totalul pieţei şi a înregistrat, în luna iulie 2023, un volum de 13.431 de unităţi, cu 12% mai mult decât în luna similară din 2022.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul de referinţă, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,4% faţă de perioada similară din anul anterior, ajungând, astfel, la o pondere de 63,9%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1%, de la an la an, şi deţin o cotă de 13,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 22,9%, după primele şapte luni, pondere care depăşeşte cu 9,8% cota deţinută de motoarele diesel. În acest sens, autoturismele 100% electrice deţin o cotă de 10,4% din piaţă în primele şapte luni ale anului 2023, comparativ cu 7,9%, cu un an în urmă.

Achiziţiile din categoria autoturismelor ecologice s-au majorat cu 36,5%, în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, fiind de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+62,7%) şi a celor plug-in hybrid (+48,8%).

În timp ce, în luna iulie 2023, autoturismele electrice raportează o creştere de 86,4% faţă de luna similară a anului trecut, în prima jumătate a anului s-a consemnat o creştere de 62,7% faţă de anul precedent pe acesy segment.

De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative, în creştere cu 60,5%, în iulie 2023 vs iulie 2022, respectiv cu 48,8% în primele şapte luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, vânzările de autoturisme full hybrid au crescut cu 7,9% faţă de luna iulie 2022 şi cu 11,5%, raportat la primele şapte luni ale anului trecut.

Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice este condus de Dacia Spring (4.094 de unităţi). Pe locurile următoare se clasează Tesla Model Y (1.109 unităţi), Renault Megane (586 unităţi), Tesla Model 3 (552 unităţi) şi Volkswagen e-UP! (364).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: