Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 6 luni ale acestui an în 18 dintre cele 20 de județe în care operează distribuitorul Delgaz Grid, majoritatea vizând sustrageri de electricitate, anunță compania printr-un comunicat de presă.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Astfel, 397 de cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, acestea fiind identificate în regiunea Moldova (județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău). De asemenea, 265 de cazuri au fost înregistrate pe parte de gaz în 18 județe (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Bihor, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău).
Cantitatea totală de energie sustrasă este de circa 9,9 milioane kWh (circa 3,8 mil. kWh gaze naturale și 6,1 mil. kWh energie electrică), iar valoarea prejudiciului a fost calculată la circa 8,5 milioane lei.
Cantitatea sustrasă ar putea acoperi consumul de gaze naturale pentru circa 4-5 ani și consumul de energie electrică pe durata a 30 de ani al unei instituții de învățământ cu 275 elevi și cadre didactice.

Delgaz Grid reamintește consumatorilor care sunt racordați la rețelele de energie electrică și gaz că intervențiile neautorizate asupra branșamentelor și instalațiile clandestine pot duce la incidente grave (explozii, intoxicații, incendii, electrocutări etc.) cu urmări devastatoare: pierderi de vieți omenești și/sau bunuri distruse.
“Consumul fraudulos generează pierderi nu doar pentru operatorul de distribuție ci și pentru consumatorii corecți, care plătesc cu regularitate contravaloarea energiei consumate, intervențiile ilegale afectând deopotrivă și calitatea serviciului de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice.
Totodată, consumul fraudulos reprezintă o formă de furt și este sancționat conform prevederilor Codului Penal. În vederea identificării persoanelor responsabile și a recuperării prejudiciului, operatorul de distribuție formulează și transmite plângeri penale către instituțiile abilitate.”

Pentru siguranța consumatorilor și pentru evitarea situațiile neplăcute care pot să apară în urma consumului necontorizat de energie, se recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
- NU permiteți persoanelor neautorizate să intervină asupra echipamentelor de măsurare a consumului de energie (contoare);
- NU acceptați soluții improvizate de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie pentru reducerea consumului;
- NU acceptați folosirea materialelor neadecvate pentru instalațiile de energie electrică sau gaz (de ex: bandă adezivă pentru izolarea cablurilor sau coliere metalice improvizate pentru instalațiile de gaz).