Asociația Moldova vrea Autostradă estimează că lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei A7 Ploiești – Buzău ar putea fi deschis pe 28 noiembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -
“După ce lotul 2 Ploiești–Buzău a fost inaugurat acum o lună, România a ajuns la 1.353 km de autostradă și drum expres, iar acum ochii sunt pe lotul 3 Pietroasele–Municipiul Buzău (13,9 km), construit de turcii de la Nurol–Makyol.
Cu o mobilizare impresionantă – aproximativ 250 de utilaje și circa 500 de angajați (incluzând aici și subcontractorii) – șantierul este în plin sprint final:
se toarnă asfaltul (au mai rămas circa 10.000 tone care, în funcție de vreme, se vor finaliza în maxim 10 zile, conform estimărilor de la fața locului)
se montează parapetul de protecție, marcajele rutiere și gardul perimetral al autostrăzii
se finalizează lucrările hidrotehnice și amenajările peisagistice.
 Toate activitățile avansează într-un ritm susținut, iar pe baza informațiilor din teren estimăm că deschiderea traficului se va face vineri, 28 noiembrie 2025, în cursul după amiezii, chiar înainte de mini-vacanța de 1 Decembrie!”, susțin reprezentanții Asociației.
LOTUL 3 BUZĂU-PLOIEȘTI 2
Sursa foto: Facebook/ Moldova vrea autostrada
Ei mai notează faptul că “turcii finalizează această lucrare în termenul contractual (20 luni), semn că Nurol livrează rezultate solide, atât aici, cât și pe A8 Târgu Mureș–Miercurea Nirajului, în condițiile în care mai au de încasat sue importante pentru lucrările efectuate până acum. Dacă nu apar surprize neplăcute, din această lună am putea circula complet pe autostradă de la București până dincolo de Focșani! Rămâne de văzut dacă promisiunile autorităților conform cărora la sfârșitul anului vor mai fi dați în trafic încă aproximativ 50 km la nord de Focșani se vor îndeplini, condițiile meteo fiind cele care, dincolo de mobilizarea în teren a constructorului și de plata facturilor efectuată de către statul român, vor fi decisive pentru a atinge acest obiectiv.”
LOTUL 3 BUZĂU-PLOIEȘTI 4
Sursa foto: Facebook/ Moldova vrea autostrada

Lotul 3 al autostrăzii Ploiești-Buzău, care leagă comuna Pietroasele de Municipiul Buzău, este finalizat în proporție de 85% și ar putea fi dat în folosință la finalul lunii noiembrie, astfel că se va putea circula neîntrerupt în regim de autostradă de la București la Focșani, spunea la mijlocul lunii trecute șeful CNAIR.

 

LOTUL 3 BUZĂU-PLOIEȘTI
Sursa foto: Facebook/ Moldova vrea autostrada

Potrivit datelor Cestrin, stadiu actual fizic este de 84.86%, iar stadiu actual financiar este 42.16%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant