Asociația România Inteligentă: România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie

transgaz Sursa foto: Transgaz

România nu-şi va putea acoperi 20% din consumul de gaze în luna februarie, după cum arată datele Transgaz, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei România Inteligentă, conform Agerpres. Pe de altă parte, secretarul de stat George Niculescu arată că Ministerul Energiei nu-şi pune deocamdată această problemă.

“Dacă ne uităm pe site-ul Transgaz, vedem că consumul de gaze în februarie a fost între 76 şi 78 de milioane de metri cubi pe zi în ultimii zece ani. Pe aceeaşi pagină, vedem că ce este rezervat pe aceeaşi lună înseamnă 46 de milioane, adică 32 de milioane de metri cubi nu există în acest moment rezervate. Dincolo de faptul că 41% dintr-o potenţială cerere pe luna februarie nu există, însumând toate capacităţile tehnice pe care le are în momentul de faţă disponibile Transgaz vedem că tot n-am avea 20% gaze pentru un astfel de vârf, care a fost prezent în ultimii zece ani în România, aşa cum arată datele Transgaz”, a susţinut Chisăliţă, în cadrul Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence şi Asociaţia Energia Inteligentă.

La rândul său, George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost întrebat, în cadrul aceluiaşi eveniment, care vor fi consumatorii deconectaţi în cazul în care vor fi probleme cu alimentarea.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

“În momentul de faţă nu este stabilită o listă cu primii întreruptibili. Eu cred că nu se pune problema în momentul de faţă de deconectare a niciunui consumator. În şedinţa comandamentului de iarnă astăzi (marţi – n.r.) vom face o recapitulare şi vom monitoriza foarte foarte atent situaţia de câte ori este cazul, săptămânal, bineînţeles. Nu cred că se pune problema în momentul de faţă de consumatori întreruptibili”, a arătat Niculescu.

În replică, Chisăliţă a precizat că problemele în alimentarea cu gaze în această iarnă sunt iminente, iar ministerul ar fi trebuit să aibă un plan.

“Pentru aceste situaţii, care sunt evidente, din păcate, nu cred că trebuie să luăm legătura cu consumatorii cu o zi înainte, ei au nevoie de câteva zile şi trebuie să ştie concret ce să facă, pentru a se evita accidente. Pentru a evita această situaţie, care este evidentă, este postată pe site-ul Transgaz, nu aveţi niciun element de pregătire în momentul de faţă?”, a arătat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Niculescu i-a răspuns că aceeaşi previziune figura pe site-ul Transgaz în septembrie pentru trimestrul al patrulea al anului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: