Asociațiile din energie trag semnale de alarmă cu privire la plafonarea prețurilor la energie și amânarea facturilor

Energie electrica curent Sursa foto: Pixabay

Intervenţia autorităţilor în formarea preţurilor periclitează întregul sistem energetic, iar criza se va agrava, o amânare a plăţii facturilor și/sau o plafonare a preţurilor la energie urmând să aibă efecte negative în lanţ, avertizează două asociații majore din energie, respectiv Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) și Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

AFEER arată că măsuri precum plafonarea preţului şi/sau amânarea plăţii facturilor de către consumatori, deşi pe perioada aplicării pot constitui un sprijin aparent pentru consumatorii cărora li se vor aplica, nu sunt cele mai potrivite şi benefice deoarece acestea vor crea efecte nocive, în lanţ, după aplicare. Potrivit Asociației, consumatorii care îşi vor amâna obligaţiile de plată a energiei electrice şi/sau a gazelor naturale din perioada următoare vor ajunge în situaţia de a acumula sume mari de plată care se vor adăuga consumului anului viitor.

Totodată, ACUE arată că orice acţiune de intervenţie trebuie să se realizeze în mod echitabil pentru toţi participanţii la piaţă şi să nu creeze dezechilibre majore, mai exact acumularea sau îngreunarea recuperării pierderilor la nivelul furnizorilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Comunicatul integral al AFEER:

AFEER insistă la autorități: reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice și a gazelor naturale, scutirea de la plata accizei sunt măsuri recomandate de Comisia Europeană, care vor reduce factura la consumatori.

Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER a luat act de măsurile comunicate de Comisia Europeană, pe care statele membre UE pot să le aplice pentru a reduce impactul creșterii explozive a prețurilor la energie. Rămâne la latitudinea autorităților din fiecare țară ce măsuri din setul prezentat de Comisia Europeană vor decide să fie aplicate, funcție de politicile proprii.

Reiterăm poziția și susținerea noastră că este nevoie urgentă de soluții atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, însă impactul acestora trebuie corect evaluat. Măsuri precum plafonarea prețului și/sau amânarea plății facturilor de către consumatori, desi pe perioada aplicarii pot constitui un sprijin aparent pentru consumatorii carora li se vor aplica, nu sunt cele mai potrivite și benefice deoarece acestea vor crea efecte nocive, în lanț, după aplicare. Spunem acest lucru deoarece consumatorii care isi vor amana la plata obligatiile de plata a energiei electrice si/sau a gazelor naturale din perioada urmatoare, vor ajunge în situația de a acumula sume mari de plata care se vor adauga consumului anului viitor. În plus, am văzut cu toții că o astfel de măsură, de amânare a plății facturilor, care s-a aplicat pe perioada stării de urgență, nu a rezolvat situația. Din contră, a condus la reeșalonări la plată pentru consumatori și mari dificultăți de cash flow pentru furnizori.

In plus, neîncasarea sumelor aferente de la clienții finali se va resimți în cascadă asupra tuturor părților implicate pe lanțul de alimentare, având în vedere că circa 90% din contravaloarea sumelor încasate de furnizori de la clienții finali reprezintă sume în transfer (costuri pass-through) către operatorii de distribuție, operatorul de transport și producători. Furnizorii sunt cei care, deși își asumă toate riscurile legate de alimentarea cu energie într-un context de piață extrem de dificil, vor fi grav afectați de aceste măsuri incasand mai putin, dar ramanand cu obligatia platilor in avans pentru achiziția de gaze naturale și energie electrică, și a celor către operatorii de retea, cat si la bugetul de stat . Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi cei mai afectați; se poate ajunge în scurt timp la situații de insolvență și faliment în rândul acestora, cu efecte directe negative asupra consumatorilor și în piața de energie. Si ramane intrebarea, daca acestia vor ajunge in aceste situatii, cine si la ce pret va asigura furnizarea de utilitati?

AFEER a venit, în sprijinul autorităților, cu propuneri concrete pentru scăderea facturii consumatorilor. Reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei electrice și a gazelor naturale, scutirea de la plata accizei și acoperirea parțială a facturii de utilități prin aplicarea urgentă a Legii privind consumatorul vulnerabil sunt, în continuare, propunerile asociației pentru diminuarea imediată a facturii consumatorilor.

Ne bucurăm să constatăm că măsurile propuse de AFEER se regăsesc în pachetul de măsuri anunțat de Comisia Europeană. Ne exprimăm speranța că si autoritățile din Romania vor lua în calcul aceste măsuri pentru a fi aplicate, masuri care vor reduce factura la consumatori in mod concret. În plus, reducerea sau scutirea de la plata TVA a energiei va avea un impact indirect la toți consumatorii, creșterea prețului la produsele finale urmând să fie diminuată.

Comunicatul integral al ACUE:

Politicile publice de intervenție trebuie aplicate în așa fel încât să nu compromită stabilitatea financiară a companiilor de furnizare de gaze naturale și energie electrică. Într-o piață extrem de volatilă în această perioadă, care s-ar putea accentua în funcție de tendințele de temperatură în această iarnă, furnizorii sunt cei care asigură alimentarea cu energie și își asumă riscurile de achiziție a energiei.

„Mediul volatil din această perioadă este un factor de risc important pentru furnizorii de energie. Luăm în considerare toate potențialele scenarii, ne pregătim și planificăm soluții pentru a ne asigura că nu vom întâmpina nicio întrerupere a aprovizionării. Cu toate acestea, perspectiva unor schimbări haotice a cadrului de reglementare este un risc care poate declanșa schimbări dramatice la nivelul jucătorilor din piață”, spune Daniela Dărăban, director executiv Federația ACUE.

Piețele de gaze naturale și de energie electrică se confruntă cu o situație fără precedent, la nivel european și local. Prețurile angro pe bursele europene de energie au atins un record istoric în ultimele săptămâni, de aproximativ zece ori mai mare decât nivelul de acum un an.

„Se pare că există o confuzie generalizată conform căreia companiile de furnizare, în principal cele care fac parte din grupuri care desfășoară activități diferite în lanțul valoric al energiei, beneficiază de contextul creșterii prețurilor. Furnizorii cumpără ceea ce este disponibil pe piață. Prețurile de achiziție la care furnizorii cumpără gazele naturale și energia electrică au crescut la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii.” spune Daniela Dărăban.

Toate piețele europene se confruntă cu această situație. Prin recomandările publicate recent, Comisia Europene (CE) identifică un pachet de măsuri pe care statele membre îl pot implementa pentru a face această iarnă cât mai suportabilă pentru consumatorul casnic și pentru cel industrial. Sunt preferate intervențiile directe din alte surse, cum ar fi scutirile temporare de la impozite și taxe – scutiri sau scăderi de TVA, accize, plata certificatelor verzi, contribuții pentru cogenerare. Plafonarea prețului la consumatorul final nu se regăsește printre recomandările comisiei.

Este legitim ca autoritățile să ia măsuri de intervenție. Extinderea numărului de beneficiari pentru pachetul consumatorilor vulnerabili și compensarea suplimentară a facturilor pentru gospodării, în perioada sezonului rece, sunt măsuri binevenite.

Federația ACUE consideră că măsurile suplimentare trebuie să fie țintite și puse în aplicare în așa fel încât să nu înrăutățească mediul de investiții, funcționarea pieței și siguranța în aprovizionare. Orice acțiune de intervenție trebuie să:

 se realizeze în mod echitabil pentru toți participanții la piață și să nu creeze dezechilibre majore, mai exact acumularea sau îngreunarea recuperării pierderilor la nivelul furnizorilor. Dispunerea de măsuri care vizează strict furnizorii este disproporționată față de rolul acestora pe lanțul valoric,
 fie țintite și puse în aplicare în așa fel încât să nu înrăutățească funcționarea pieței și siguranța în aprovizionare. Furnizorii plătesc în avans energia ce urmează să fie furnizată clienților. Într-un context marcat de creșterile accelerate ale prețurilor de achiziție, facturile reflectă evoluția acestor costuri. Blocarea furnizorilor de a-și recupera costul real cu achiziția ar pune companiile de furnizare în situația de a înregistra pierderi și de a nu mai putea asigura sursele de finanțare necesare achiziției de energie,
 aibă drept scop protejarea drepturilor consumatorilor și nu schimbarea cadrului de reglementare, ceea ce ar putea duce la o discriminare privind drepturile și obligațiile jucătorilor de pe piața de energie,

O intervenție publică în formarea prețurilor la furnizori este de natură a periclita echilibrul întregului sistem energetic. Instituirea unor măsuri precum blocarea reflectării costurilor de achiziție a energiei în prețurile finale va pune companiile de furnizare în imposibilitatea de a susține financiar costurile cu achiziția energiei. Efectul predictibil al unei astfel de măsuri este amânarea sau încetarea plăților către producători, transportatori și distribuitori și, implicit, falimentul furnizorilor. O astfel de situație ar genera perturbări majore în întregul sector energetic, iar falimentul inerent al unor companii de furnizare va atrage după sine creșteri și mai mari de prețuri la consumatoii finali, cărora li se vor aplica prețurile practicate de Furnizorii de Ultimă Instanță (FUI), adică cel mai mare preț din piață.

Din aceste considerente, Federația ACUE atrage atenția că orice intervenție care poate duce la punerea în pericol a stabilității financiare a furnizorilor poate avea consecințe critice, generând dezechilibre majore pe piața angro, o presiune și mai mare pe prețurile la consumatorul final, pierderea unor locuri de muncă și, implicit, mai puține venituri la bugetul de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: