Operatorii telefonici americani Verizon și AT&T au refuzat duminică solicitarea autorităților americane de a amâna din nou intrarea în funcțiune a noului serviciu wireless 5G, pe fondul îngrijorărilor exprimate de sectorul aerian, potrivit Le Figaro.
Intrarea în funcțiune, prevăzută inițial pentru 5 decembrie, a fost amânată prima oară pentru 5 ianuarie. Vineri, însă, ministrul american al Transporturilor, Pete Buttigieg, și directorul agenției americane de reglementare a aviației (FAA), Steve Dickson, au cerut celor doi operatori o nouă amânare, de maximum două săptămâni. Cerere care a fost refuzată de AT&T și Verizon.
„Acceptarea propunerii ar constitui (…) o eludare fără precedent și nejustificată a procedurii normale”, afirmă John Stankey, director general al AT&T, și Hans Vestberg, PDG Verizon, într-un mail consultat de agenția AFP. În opinia celor două companii, o astfel de amânare ar reprezenta „o abdicare iresponsabilă de la controlul operațional necesar pentru desfășurarea rețelelor de comunicații (…) care sunt la fel de esențiale pentru vitalitatea economică, securitatea publică și interesele naționale ca și industria transportului aerian”.
Cei doi directori denunță „lipsa de acțiune” din partea sectorului aeronautic pentru a studia impactul 5G asupra aparatelor lor, ceea ce a condus la aceste cereri de ultim moment, în condițiile în care benzile de frecvență 3,7-3,8 GHz le-au fost atribuite în februarie, în urma unei licitații de mai multe zeci de miliarde de dolari. „Cu toate acestea, ne angajăm să continuăm cooperarea cu departamentul dvs și cu toate părțile interesate, (…) cu condiția ca FAA și industria aviației să se angajeze să facă același lucru”, asigură cei doi directori.
Airbus și Boeing și-au exprimat recent îngrijorarea legată de posibilele interferențe ale acestei tehnologii cu radioaltimetrele avioanelor.
AT&T și Verizon au propus o zonă de excluziune în zona aeroporturilor, așa cum se practică în prezent în Franța, unde „avioane americane intră și ies cu mii de pasageri americani și cu deplina aprobare a FAA” iar “legile fizicii sunt aceleași” în cele două țăro.
Direcția generală a aviației civile franceze a recomandat, în luna februarie, oprirea telefoanelor 5G la bordul avioanelor, din cauza unui risc de „bruiere a semnalelor” care ar putea provoca erori ale instrumentelor de bord la fazele de aterizare. De asemenea, a fost impusă o limitare a puterii antenelor 5G situate în proximitatea aeroporturilor.