Auchan rămâne pe piața din Rusia. Cum apără CEO-ul companiei această decizie?

BeeFast x Auchan

CEO-ul Auchan Retail International Yves Claude apără duminică menţinerea activităţilor grupului francez în Rusia, o alegere ”care nu este simplă”, în urma unui apel al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, deoarece ”a pleca este imaginabil pe plan economic, dar nu din punct de vedere uman”, relatează News.ro, care citează AFP.

Grupul francez Auchan  – interpelat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul francez, miercuri, cu privire la activitatea sa în Rusia, unde este prezent de aproxmativ 20 de ani şi unde are 30.000 de angajaţi  – a decis să rămână în Rusia, în pofida faptului că preconizează pierderi în 2022, anunţă Yves Claude într-un intervu acordat Le Journal du Dimanche (JDD).

Auchan realizează în Rusia 10% din vânzările sale mondiale.

”Avem o poziţie de discounter şi credem că noi contribuim, într-o perioadă de inflaţie puternică, la apărarea puterii de cumpărare a locuitorilor” Rusiei, declară el, adăugând că nu vrea să-şi lase salariaţii – dintre care 40% sunt acţionari – de locul de muncă, iar clienţii fără ”pâinea” zilnică.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

”Este uşor să fim crticaţi, dar noi suntem acolo, facem faţă şi acţionăm pentru populaţia civilă”, răspunde el criticilor, care cer Asociaţiei Familiale Mulliez (Leroy Merlin, Auchan sau Decathlon) să părăsească Rusia, apreciind că mărcile asociaţiei reprezintă unul dintre cei mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Yves Claude, numit recent la conducerea Auchan Retail şi Auchan France, subliniază că Auchan şi-a suspendat investiţiile în Rusia şi că filiala sa (232 de magazine şi activităţi comericale online) funcţionează ”autonom”.

La fel ca alte grupuri, el subliniază că o retragere ar expune liderii locali la urmăriri în justiţie şi ar alimenta capitaluri ruseşti, o decizie ”contraproductivă”.

”Îmi pun întrebări zilnic, pentru că decizia nu este uşor de luat, dar sunt convins că este bună. Mă simt suţinut de către acţionarii mei, colaboratorii mei şi partenerii noştri sociali”, dar şi de către politicieni, răspunde Yves Claude atunci când este întrebat care sunt consecinţele acestei rămâneri asupra imaginii grupului.

În Ucraina – unde Auchan operează 43 de magazine (6.000 de angajaţi) -, condiţiile sunt ”extreme” şi are loc o epuizare a stocurilor produselor proaspete, deoarece 90% dintre produse proveneau din interiorul ţării.

Soluţii de aprovizionare din ţări vecine au fost implementate săptămâna aceasta, precizează CEO-ul.

Aproximtiv 100 de angajaţi ucraineni au fost primiţi de colegi de-ai lor din străinătate şi urmează să fie recruraţide către grup, ai căror acţionari vor aloca o parte din dividende ajutării refugiaţilor, anunţă el.