Primarii de comune din Bihor au început și ei să simtă austeritatea, așa că unii dintre ei au decis să nu mai organizeze în această vară „tradiționalele” evenimente grupate sub egida Zilele Comunei, motivând fie că nu reușesc să facă rost de sponsorizări, fie că vor să cheltuiască banii din bugetele locale pentru lucruri mai folositoare, transmite Bihoreanul. Nu toți, însă, strâng cureaua. Unii edili-șefi continuă să organizeze astfel de evenimente, inclusiv cu bani europeni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Urmăm exemplu de la dl Bolojan”

Confruntate cu perspectiva de a primi mai puțini bani de la bugetele Consiliilor Județene și Guvernului și, în curând, de a trebui să-și redimensioneze personalul, unele comune au decis să „sară” în acest an peste petrecerile estivale denumite Zilele Comunei, la care erau invitați de obicei cântăreți de muzică populară, de manele sau vedete din show-bizz care practică alte genuri.

În Bihor, astfel de hotărâri au luat, de exemplu, primăriile din Vârciorog, Pomezeu ori Tulca, în fruntea cărora se află aleși din partea PNL și PSD. „Anul ăsta nu facem nicio petrecere. Nu putem cheltui câteva mii de euro pentru așa ceva în perioada asta în care trebuie să facem economii”, a declarat pentru Bihoreanul edilul PNL-ist din Vârciorog, Vasile Cociuba, aflat la al șaselea mandat și care, în trecut, a organizat Zilele Comunei, cu bugete de „până în 10.000 de euro”, cea mai mare parte a banilor fiind strânși din sponsorizări.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

La fel a decis și omologul său din Pomezeu, PSD-istul Vasile Ciuhandu, care urmează pilda premierului Ilie Bolojan. „Nu sărbătorim nimic în vara asta. Eu vreau să scăpăm comuna de datorii și încerc să fac economii cât se poate. De Paști, ca să vă dau un exemplu, am primit ofertă de la Hora TV, să dăm felicitări cu „Cristos a înviat!”, dar de banii ăia am preferat să cumpărăm 80 de litri de motorină pentru utilajul Primăriei ca să facem reparații la drumuri. Urmăm exemplu de la dl Bolojan, pentru că nu contează culoarea politică, trebuie să facem economii”, a spus primarul din Pomezeu.

Aceeași decizie a luat-o și conducerea comunei Nojorid. „Anul ăsta „sărim” peste Zilele Comunei. Astea ne-ar mai lipsi în perioada asta de tăieri”, afirmă viceprimarul Cristian Tripa.

Ediții restrânse, cu economii

Alți edili s-au hotărât să continue „tradițiile”, dar mai cu economii.

„Ne-am gândit să facem ceva mai modest anul acesta. În ultimii ani am organizat SculptFest, la sfârșit de iulie, început de august, acum ne gândim la sfârșit de august. Pentru că-i austeritate, nu vrem să facem ceva cu tam-tam, așa că dacă anii trecuți evenimentul dura trei zile, de data asta vrem să-l restrângem la două zile. Am primit și un sprijin de la Ministerul Culturii, 150.000 de lei, nu știu cât va costa cu totul”, spune primarul din Căbești, Ioan Blaj.

Cu mai multă chibzuință vor continua Zilele Comunei și la Chișlaz. „O să facem un eveniment, într-o singură zi, dar într-un format de austeritate, maxim 15.000 de lei va fi toată cheltuiala. Noi personal, angajații Primăriei, o să facem un bograci la ștrand, o să fie un concurs de cai și unul de fotbal pentru copiii din comună. Asta o să fie tot”, zice edilul din Chișlaz, George Bezi (foto).

„De la începutul anului nu am pus în buget bani pentru zilele orașului, pentru că nu am avut din ce, așa că ne gândim la un eveniment mai modest, din sponsorizări, dacă reușim”, afirmă și primarul din Marghita, Demian Zsolt.

Sponsorizări și fonduri UE

În schimb, primarul din Cetariu, Biro Ferenc, consideră „prostii” discuțiile despre abandonarea Zilelor Comunei. „Nu știu de unde veniți cu prostii din astea! Sigur că o să facem Zilele Comunei, la fel ca în fiecare an, la începutul lunii august. Nu folosim bani de la buget, ci din sponsorizări”, spune edilul, care încă nu știe câți bani va strânge de la firme și câți va pune la bătaie din bugetul local.

Mai descurcăreț, omologul său din Borș a „rezolvat” Zilele Comunei cu fonduri europene, printr-un proiect transfrontalier, la fel cum a procedat și primarul din Sântandrei. „Noi am făcut un proiect prin care am luat bani din fonduri Ro-Hu și sunt chiar obligat să facem evenimentul pe care l-am denumit „Întâlniri culturale”. Va fi în week-end săptămâna viitoare. Comuna Borș a primit 40.000 de euro în acest proiect, din care mai fac parte și comuna Sântandrei de la noi și două comune din Ungaria. Prin același proiect, am cumpărat și o scenă, așa că nu vom mai plăti închirierea scenei. Prin proiect este obligatoriu să facem evenimentul, la care vor participa și invitații din Ungaria, așa cum și noi vom participa acolo, cu formații artistice locale”, spune Batori Geza

Știrea integrală AICI