Autoritatea Vamală Română, prin birourile vamale de frontieră, anunţă că a început să implementeze decizia Comisiei Europene. Măsura a fost luată după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a „Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei din 2 mai 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Marți, Comisia Europeană a decis că punerea în liberă circulaţie sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecţionare activă a grâului, porumbului, florii-soarelui şi rapiţei, este permisă numai în alte state membre decât Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria.

Prin urmare, Autoritatea Vamală Română autorizează în prezent doar procedurile vamale de tranzit pentru aceste produse către un alt stat membru în afara celor cinci sau către ţări sau teritorii terţe.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

„Menţionăm că noile reglementări se aplică doar contractelor semnate după data de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat, repectiv 2 mai 202 şi se aplică, în toate statele membre până la data de 5 iunie 2023”,  se arată într-un comunicat Autorităţii Vamale Române.

Instituţia ia măsuri pentru „fluidizarea traficului de mărfuri aflate în tranzit, asigurând totodată un echilibru de tratament pentru toţi operatorii economici care trec frontiera”.