Autostrada Bacău – Pașcani va costa 7,4 miliarde lei și are un termen de execuție de doi ani și jumătate/ Licitația ar putea fi lansată luna viitoare

Autostrada A 7 machetă Sursa Ministerul Transporturilor

Autostrada Bacău – Pașcani va avea un cost total estimat de 7,4 miliarde lei și o durată de execuție de doi ani și jumătate, potrivit indicatorilor tehnico-economici pe care i-a publicat vineri Ministerul Transporturilor. Va fi a treia secțiune a proiectului A7 Ploiești – Pașcani în licitație pentru execuție, posibil chiar luna viitoare, înaintea secțiunii Focșani – Bacău, unde sunt întârzieri în etapa de avize.

Secțiunea IV Bacău – Pașcani cu o lungime de 77,3 kilometri va cuprinde trei tronsoane, iar pe traseu vor fi construite 9 noduri rutiere și peste 100 de poduri, pasaje și structuri casetate.

Autostrada Bacău – Pașcani are o lungime de 77,394 km și se împarte în 3 tronsoane / loturi distincte, respectiv:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

– Lotul 1 (km 0+000 – km 30+300), între UAT Săucești [BC] și Trifești [NT], cu lungimea de 30,300 km.
– Lotul 2 (km 30+300 – km 49+299), între Trifești [NT] și Gherăești [NT], cu lungimea de 18,999 km.
– Lotul 3 (km 49+299 – km 77+393.7) , între Mircești [IS] și Pașcani [IS], cu lungimea de 28.095 km.

Finanţarea investiţiei:

Finanțarea investiției se realizează din fonduri externe nerambursabile (P.N.R.R.) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Lotul 1: (km 0+000 – km 30+300), între Săucești și Trifești – lungime 30,300 km

Punctul de început (km 0+000) al autostrăzii Bacău-Pașcani își are originea în Nodul Rutier „C” (km 19+000) al Variantei de Ocolire Bacău, respectiv Nodul Bacău al Autostrăzii. Autostrada are o dezvoltare pe partea dreaptă a DN2, paralel cu acesta de la km 3+000 până la km 10+000, urmând ca la km 11+000 să traverseze DN2 respectiv la km 11+350 traversează Magistrala de Cale Ferată dublă CF500 continuând să aibă o dezvoltare pe partea stânga a DN2. La km 14+000 intersectează DC7, la km 15+000 DC8 iar la km 17+000 traversează DJ 159, la km 26+750 este intersectat DJ 158, iar la km 27+900 traversează DC90. Lotul 1 se finalizează la aproximativ 1 km Sud-Est de localitatea Trifești și aproximativ 2.5 km Sud-Vest de localitatea Horia.
Din punct de vedere geometric în plan, autostrada pe Lotul 1 este caracterizată de racordări cu raze de cerc ce se încadrează între 1700 m – 5500 m.

Lotul 2: (km 30+300 – km 49+299), între Trifești și Gherăești – lungime de 18,999 km

Are o dezvoltare preponderent Sud – Nord. La km 35+800 intersectează DN 15D, urmând ca pe sectorul cuprins între km 36+900 – 37+900 să aibă o dezvoltare paralelă cu DN 15D. Între km 39+200 și km 40+000 traseul traversează aria protejată Natură 2000, inclusiv răul Moldova. La km 41+960 intersectează DC52 între localitățile Gherăiești și Săbăoani, la 44+355 drumul local ce conectează Săbăoani de Pildești, la 46+265 DC52, la 47+540 intersectează DN2 (E85), iar la 47+800 intersectează DJ208 după care ocolește localitatea Iugani pe la Est.
Din punct de vedere geometric în plan, autostrada pe Lotul 2 este caracterizată de racordări cu raze de cerc ce se înscriu în valori de 1500 m – 4500 m.

Lotul 3: (km 49+299 – km 77+393.7), între Mircești și Pașcani – lungime 28,095 km

Are o dezvoltare preponderent Sud – Nord. La km 50+070 intersectează DJ208. Pe sectorul cuprins între km 54+000 – km 57+000 ocolește pe la Vest localitatea Hălăucești, urmând ca spre final, între km 60+700 și 61+400 traseul să se încadreze pe un coridor între construcții (case) și pădure.
Până la km 65+000 traseul se dezvoltă paralel cu magistrala de cale ferată CF500, la Vest de Localitatea Cozmești. În zona km 68+700 se încadrează pe coridorul dintre Brătești și Stolniceni – Prăjescu. Din zona km 72 traseul ocolește localitatea Sodomeni prin Est și municipiul Pașcani pe la Vest. În zona km 71+300-71+400 traversează viitoarea autostradă A8 (Târgu Neamț – Iași). La km 72+900 intersectează DC111 (Strada Morilor) urmând să se facă descărcarea autostrăzii în DN28A (Strada Moldovei).
Din punct de vedere al geometriei în plan, autostrada pe Lotul 3 este caracterizată de raze de cerc ce se înscriu în valori cuprinse între 1100 m – 4500 m.
Viteza de proiectare este de 140 km/h iar nodurile rutiere tip B sunt proiectate la viteză de 60 km/h iar cele tip A sunt proiectate la viteză de 80 km/h.

În licitație pentru execuție sunt primele două secțiuni ale A7, Ploiești – Buzău și Buzău – Focșani. Deocamdată, niciun contract nu este semnat, cel mai avansat pentru procedura de atribuire fiind lotul de mijloc Ploiești – Buzău.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ha,ha!
    Sa o vad si pe asta!
    Va spun eu: din cauza de Grindeanu!
    Va anula licitatia!
    Oare de ce?
    😡

    • Grindeanu asta e cu controlul şpagii?
      El va fi redenumit “AntiAutostrada”!
      Spaga grea face Autostrada sa stea!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.