Autostrada Ploiești – Buzău: CNAIR trebuie să semneze contractul pentru execuția lotului Mizil – Pietroasele cu asocierea Coni-Trace/ CNSC a respins contestația Strabag

Autostrada A 7 machetă

Undă verde pentru semnarea contractului de execuție a lotului Mizil – Pietroasele, tronsonul „de mijloc” al Autostrăzii Ploiești – Buzău după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins contestația Strabag, potrivit Asociației Pro Infrastructură. În aceste condiții, Compania de Drumuri este obligată să semneze contractul cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace, conform noilor prevederi din legea achizițiilor publice. Lotul 2 are o lungime de 28 kilometri și o durată de realizare de 20 de luni. Contractul este estimat la 1,2 miliarde de lei, o valoare foarte mare, pentru că include 20 de lucrări de artă (poduri și pasaje).

Dacă Strabag va merge mai departe la Curtea de Apel București și va avea câștig de cauză (n.r de cele mai multe ori, CAB menține decizia CNSC), atunci austriecii vor primi despăgubiri, dar o clauză în contract ar putea duce la reluarea procedurii prin rezilierea contractului, explică Asociația.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Mizil – Pietroasele se semnează. CNSC a respins contestația Strabag pe lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, iar CNAIR este OBLIGATĂ să semneze contractul cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace, conform art. 9 alin. 4) din Legea 101/2016. Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel București (CAB). Dacă recursul la CAB va întoarce decizia CNSC, CNAIR este obligată să despăgubească Strabag ntr-un cuantum dat de judecători, contractul Coni-Trace mergând mai departe fără probleme. Dar avem și o ”soluție” alternativă născocită de funcționarul CNAIR care nu-și asumă niciun fel de răspundere: introducerea în contractul de execuție a unei clauze de reziliere pentru cazul în care CAB va răsturna rezultatul CNSC, oferta Strabag urmând să fie recalificată și licitația repornind cu o reevaluare a ofertelor ”combatante”. Așadar, legea cere semnarea contractului dar funcționarul român o poate fenta dacă sentința finală a instanței întoarce rezultatul venit de la CNSC, în ipoteza că Strabag va face recurs la CAB”, a transmis Asociația Pro Infrastructură.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Pentru primul lot, Dumbrava – Mizil (câștigat de Pizzarotti) pe 28 aprilie s-a depus o contestație la CNSC în timp ce pe lotul 3 Pietroasele -Buzău, CNSC a admis parțial, două contestații și a dispus reevaluarea ofertelor.

Comentarii

  1. Ți-am spus Grindeanu!
    Lucrarea asta se va face la Pastele Cailor!
    A 7 va fi un mic ciot peste 10 ani!
    Va fi precum cei 10 km de autostrada de la Holdea- Margina!
    Pas cu pas cum v-a zis Prea Luminatul!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.