Constructorii au realizat străpungerarea celei de-a doua galerii (sensul de mers Sibiu -Pitești ) a tunelului forat pe A1 prin Dealul Momâia, a anunțat Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Antreprenorul austriac este bine mobilizat în șantier și a ajuns la un stadiul fizic de 69,50%.
Dacă se menține mobilizarea, această secțiune a autostrăzii Sibiu – Pitești va putea fi deschisă circulației încă anul viitor, mai devreme față de termenul contractual (2027). Străpungerea primei galerii (sensul de mers Pitești – Sibiu) a tunelului Momaia (primul tunel rutier forat din România) a fost realizată pe data de 3 martie, anul acesta. Construcția autostrăzii Sibiu – Pitești (parte componentă a coridorului 4 Pan-European) este extrem de importantă, atât pentru România, cât și pentru economia europeană”, a transmis Cristian Pistol, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 

 

 

Știre inițială. Constructorul austriac PORR va străpunge miercuri, la ora 12.30, a doua galerie a tunelului Curtea de Argeș, galeria „Alina”, pe sensul Curtea de Argeș – Tigveni, pe lotul 4 de pe Autostrada Sibiu – Pitești. La începutul lunii martie, a fost străpunsă prima galerie de tunel, botezată „Daniela”, aferentă sensului Sibiu – Pitești.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Amintim că luna trecută PORR a străpuns prima galerie de tunel care se construiește pe o autostradă în România, botezată „Daniela”.

Tunelul Momaia (1,35 km) este primul tunel rutier forat, construit pe o autostradă din Romania și este format din două galerii unidirecționale (câte o galerie pe fiecare sens de circulație).

Constructorul austriac PORR a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 70%, pe cei 9,86 km ai șantierului secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) și lucrează în prezent cu 550 de persoane în șantier.