Avioanele Boeing 737 MAX au fost autorizate să zboare din nou în Europa, după 22 de luni. Acest tip de aeronavă a fost interzis după două accidente aviatice

Boeing-737-MAX

Agenția europeană pentru securitate aeriană (EASA) a anunțat, miercuri, că a dat oficial undă verde pentru revenirea pe cerul european a avioanelor Boeing 737 MAX, blocate la sol timp de 22 de luni, în urma a două accidente aviatice în care au murit 346 de oameni, relatează AFP.

„După o analiză aprofundată a EASA, am stabilit că 737 MAX poate reveni în siguranță. Această evaluare a fost efectuată independent de Boeing sau de Administrația Federală a Aviației (FAA americană, n.r.) și fără nicio presiune economică sau politică”, a afirmat directorul executiv al EASA, Patrick Ky, citat într-un comunicat.

Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) şi-a dat, încă din luna noiembrie a anului trecut, acordul preliminar pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou. În luna decembrie 2020, o aeronavă Boeing 737 MAX aparţinând companiei braziliene Gol a efectuat primul zbor comercial al acestui tip de avion, după o pauză de 20 de luni.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Faptul că avioanele Boeing 737 MAX pot zbura din nou în Europa înseamnă că producătorul american va putea relua livrările de aparate destinate companiilor aeriene europene – şi deci să îşi îmbunătăţească rentabilitatea -, având în vedere că acestea achită o mare parte din nota de plată în momentul în care iau în posesie avioanele.

Un total de 723 de avioane Boeing 737 MAX au fost comandate de companiile aeriene europene, cei mai importanţi clienţi fiind Ryanair (210 avioane), Norwegian Air Shuttle (92 de avioane) şi Turkish Airlines (63 de avioane).

Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS – Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Tot în luna martie 2019, compania TAROM anunţa că directiva Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) de a suspenda zborurile cu aparatele Boeing 737 MAX-8 şi 9 nu o afectează, pentru că aeronavele pe care ea le-a comandat, de tip 737 MAX 8, sunt programate să intre în construcţie la finalul anului 2021.

În cadrul Salonului Aeronautic Farnborough, desfăşurat în luna iulie 2018, TAROM a parafat o comandă fermă de cinci avioane Boeing 737 MAX 8, evaluate la 586 milioane de dolari, preţ de catalog.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: