Banca Naţională Elveţiană a declarat joi că este esenţial să se înveţe lecţii din criza Credit Suisse care a dus la căderea băncii şi salvarea forţată a acesteia de către rivala UBS şi că ia în considerare măsuri care ar preveni astfel de evenimente pe viitor, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
”Aceste măsuri trebuie să întărească rezilienţa băncilor, pentru a preveni pierderea încrederii ori de câte ori este posibil şi pentru a asigura o gamă largă de opţiuni eficiente de stabilizare, redresare sau lichidare a unei bănci de importanţă sistemică în cazul unei crize”, a declarat banca centrală în raportul său privind stabilitatea financiară din 2023.
Printre măsuri, BNS a cerut ca băncilor să li se solicite pe viitor să pregătească o cantitate minimă de active care ar putea fi gajate pentru băncile centrale, un pas menit să ajute băncile să acceseze lichidităţi de urgenţă în cazul în care clienţii îngrijoraţi ar retrage rapid numerar.
Cea mai mare bancă din Elveţia a crescut recent şi mai mult, în urma salvării Credit Suisse într-o preluare concepută de autorităţile elveţiene în martie şi oficializată de UBS pe 12 iunie.
Politicienii şi economiştii şi-au exprimat îngrijorarea dacă Elveţia poate supraveghea eficient o bancă care are acum un bilanţ de 1.600 miliarde de dolari şi 120.000 de angajaţi în întreaga lume şi riscurile asociate cu aceasta.
BNS a declarat că nu este încă în măsură să judece cât de rezistentă va fi noua bancă rezultată în urma fuziunii.
Datele disponibile în prezent nu sunt suficiente pentru o evaluare cuprinzătoare a rezistenţei băncii combinate într-o astfel de analiză prospectivă”, se arată în raport.
Totuşi, trebuie învăţate lecţii ”având în vedere importanţa sistemică mai mare a băncii combinate şi riscurile asociate pentru Elveţia”, a spus BNS.
Banca centrală a spus că, totuşi, au urmat trei observaţii cheie din criză, inclusiv că respectarea cerinţelor de capital este necesară, dar nu suficientă pentru a asigura încrederea într-o bancă.
Instrumentele de capital concepute pentru a absorbi pierderile anticipate nu au fost eficiente, a spus BNS.
”Instrumentele de capital AT1 au absorbit pierderi deoarece punctul de neviabilitate era iminent şi intervenţia statului a devenit necesară”, se arată în raport.
Banca centrală a mai spus că amploarea şi ritmul ieşirilor de depozite la Credit Suisse care au rezultat din pierderea încrederii au fost fără precedent şi mai severe decât se presupunea în conformitate cu reglementările privind lichidităţile.
Într-o declaraţie publicată în ziua în care s-a încheiat oficial cea mai mare tranzacţie bancară de la criza financiară din 2008, autoritatea de reglementare elveţiană, FINMA, a afirmat că unul dintre cele mai presante obiective pentru noua bancă fuzionată este reducerea rapidă a riscului fostei bănci de investiţii Credit Suisse, dar şi-a exprimat încrederea că acest lucru poate fi realizat.