Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România, a anunțat finalizarea cu succes a primei sale emisiuni de obligațiuni sustenabile în lei, la Bursa de Valori București, care a fost primită cu interes ridicat de investitorii locali, în ciuda contextului economic incert.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„De aproape 30 de ani, Banca Transilvania folosește cu succes piața de capital pentru a-și finanța operațiunile și creșterea, cu beneficii atât în ceea ce privește activitatea băncii, dar și pentru dezvoltarea pieței de capital. Prin această emisiune în lei am diversificat opțiunile de investiții pentru investitorii locali și ne bucurăm de interesul cu care a fost primită în piață. Fondurile atrase, alături de capitalizarea majorității profitului de anul trecut, ne ajută să creștem creditarea companiilor și a populației, cu efecte imediate în creșterea economică”, spune Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

În primele ore de la lansare, jumătate dintre cei care au investit în obligațiuni au fost investitori instituționali din România – fonduri de investiții, fonduri de pensii, bănci comerciale, companii de asigurare și companii comerciale.

Totodată, emisiunea a atras atenția investitorilor internaționali, ceea ce denotă un interes tot mai mare pentru piața de capital din România. Totodată, investitorii ancoră, cum sunt băncile de dezvoltare și fondurile internaționale, au sprijinit demersul Băncii Transilvania la BVB.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Emisiunea a constat în obligațiuni senior nepreferențiale, cu o maturitate de 7 ani, cu opțiune de răscumpărare după 6 ani, iar subscrierea minimă a fost de 600.000 de lei. Cuponul oferit este de 8,875%. Emisiunea de obligațiuni va debuta la Bursa de Valori București în luna iulie 2025.

Suma atrasă de la investitori va avea ca destinație finanțarea proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate din Cadrul BT de finanțare sustenabilă și se înscrie în cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile (MREL – The Minimum Requirement for Own Funds and Eligible Liabilities).

Vânzarea obligațiunilor a fost coordonată de BT Capital Partners, Banca Comercială Română (membru al Erste Group), Raiffeisen Bank și de Alpha Bank România (parte a Grupului UniCredit).

Consultanții juridici au fost Filip & Company, Freshfields Bruckhaus Deringer, Clifford Chance Badea și Clifford Chance, iar auditorul financiar, Deloitte Audit.

Noua emisiune de obligațiuni ridică la aproape 2,5 miliarde de euro (echivalent) valoarea celor cinci emisiuni de obligațiuni lansate de Banca Transilvania începând cu 2023. Exceptând emisiunea de obligațiuni în lei și plasamentul în obligațiunile subordonate, toate celelalte obligațiuni (TLVRO30, TLVRO28 și TLVRO27) sunt listate la Euronext Dublin. Acest lucru a permis băncii să ajungă la o gamă mai largă de investitori și să comunice internațional povestea BT, performanța sa financiară și potențialul de creștere alături de economia românească.

Banca Transilvania este evaluată de investitorii de la BVB la 27,5 miliarde de lei, după ce acțiunile s-au apreciat cu 11,2% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacții de 2,4 miliarde de lei, arată datele BVB.