Belgia interzice publicitatea pentru jocurile de noroc

gambling jocuri de noroc pariuri pacanele Sursa foto: Pixabay

Guvernul belgian a decis joi să interzică publicitatea pentru jocurile de noroc pe mai multe platforme, începând cu data de 1 iulie, în încercarea de a combate dependenţa şi îndatorarea, urmând ca la o dată ulterioară să intre în vigoare şi alte interdicţii privind publicitatea pentru jocurile de noroc pe stadioane şi sponsorizarea cluburilor sportive, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

“Guvernul este profund îngrijorat cu privire la impactul volumului mare de publicitate pentru jocurile de noroc asupra societăţii noastre. Iar pentru cei care vor să scape de dependenţa de jocurile de noroc, tsunami-ul de publicitate la jocurile de noroc este o problemă suplimentară”, a declarat ministrul belgian al Justiţiei, Vincent Van Quickenborne.

Potrivit Executivului de la Bruxelles, publicitatea pentru jocurile de noroc va fi interzisă la televiziune, radio, cinematografe, reviste, ziare şi spaţii publice. De asemenea, va fi interzisă publicitatea online pe site-uri web şi social media.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 vor intra în vigoare noi interdicţii cu privire la publicitatea pentru jocurile de noroc pe stadioane iar începând de la 1 ianuarie 2028, companiile de jocuri de noroc nu vor mai putea sponsoriza cluburi sportive profesioniste, precum echipe de fotbal.

Guvernul belgian susţine că decizia de interdicţie a publicităţii pentru jocurile de noroc vine după ce studiile ştiinţifice au demonstrat că publicitatea încurajează dependenţa de jocurile de noroc şi contribuie la acumularea de datorii pentru jocuri de noroc.

Conform noilor reguli, cheltuielile de sponsorizare nu vor mai fi deductibile pentru companiile care organizează jocuri de noroc.

Dezbaterea din România și diluarea legii

În România, săptămâna trecută, Senatul a adoptat, în plen, proiectul care vizează limitarea publicităţii audiovizuale pentru jocurile de noroc şi pentru pariurile sportive. Senatorii au votat pentru permiterea reclamelor între orele 23:00 şi 6:00, iar reclamele outdoor nu pot depăşi 30 de metri pătraţi. Proiectul de act normativ pentru completarea art. 29 din Legea 504/2002 a audiovizualului şi pentru modificarea şi completarea Legii 148/2000 privind publicitatea va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

În România, piața publicității pentru jocurile de noroc a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, iar aceste forme de publicitate sunt omniprezente atât pe TV și online, cât și fizic, în toate orașele, prin bannere și mash-uri. De remarcat că o parte semnificativă din încasările publicitare ale presei sportive online și TV provine tocmai din publicitatea la jocurile de noroc, arată G4Media.

G4Media a publicat în ianuarie 2023 o anchetă care arată că Bucureștiul s-a umplut în ultimul an de panouri publicitare uriașe în care tinere fotografiate în posturi vulgare promovează jocurile de noroc. Marile bulevarde și intersecții ale capitalei sunt înțesate de săli de păcănele. În majoritatea cazurilor, sălile de jocuri de noroc sau de pariuri sportive au pe lângă ele tot atâtea case de amanet. Reporterul G4Media a numărat doar pe Calea Moşilor din Sectorul 2 peste 60 de săli de jocuri de noroc, de pariuri și magazine amanet.

Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL și președintele Senatului, a depus o serie de amendamente care diluează serios un proiect de lege depus de Adrian Cozma (PNL) și care ar fi interzis complet reclama la pariuri și jocuri de noroc. Comisiile juridică și de cultură din Senat au aprobat amendamentele semnate de Alina Gorghiu și Daniel Fenechiu, care permit în continuare reclamele în spații publice pe suprafețe mai mici de 30 metri pătrați (adică sub 6×5 metri – ceea ce înseamnă majoritatea panourilor publicitare din România), potrivit documentului furnizat de inițiator.

De asemenea, amendamentele permit difuzarea de spoturi publicitare la pariuri pe timpul nopții la radio și TV (între orele 23.00 și 06.00), precum și difuzarea la orice oră de insetturi grafice cu reclamă la pariuri în timpul transmisiilor sportive în direct.

Deputatul PNL Adrian Cozma a reacționat după ce colegii săi de partid au diluat proiectul său legislativ care, în forma inițială, interzicea orice formă de publicitate pentru pariurile sportive, mai notează G4Media.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.